Alexia Eram ne descifrează lumea adolescenților

În redacţia alistmagazine.ro suntem o gaşcă mare de fete. Câteva suntem căsătorite, dar numai trei dintre noi avem copii. Fetiţa Magdei are şase ani, copiii Rovenei au 6 şi 9 ani, iar ai mei au 17 şi 14. Aşadar, sunt singura mamă de adolescenţi care a fost obligată să răspundă întrebărilor „ce şi cum mai fac liceenii din ziua de azi”, ca să avem o idee despre protagoniştii rubricii ’Ateen din cadrul www.alistmagazine.ro. Dar credeţi că eu am toate răspunsurile?! Cum Aris este încă mic pentru dilemele noastre, am decis să o atac pe Alexia, ca să îmi fac temele. Iată ce a ieşit.

Locurile favorite de distracţie ale generaţiei tale?

Mergem în discoteci, pe rooftop-uri, la terase, sau ne adunăm acasă la unul dintre noi.

Ce nu o să îi spui niciodată nici celei mai bune prietene?

Ceva ce, vă daţi seama, nu o să vă spun nici vouă.

Cum arată mesajele generației de acum? Cât de mult se mai folosesc prescurtările?

Folosim prescurtarea oricărui cuvânt, în general. Poate de aceea nu mai folosim nici punctul la sfârşitul propoziţiei, e un semn de punctuaţie care, într-un mesaj, nouă ni se pare a fi cumva… cu un ton imperativ.

alexia eram andreea esca

Unde mergeți să beți o cafea, unde sunt locurile de întâlnire favorite?

O cafenea cool ar fi Frudisiac, unde aleg să mănânc pancakes alături de un flat white, apoi Origo, pentru limonada cu aloe vera şi trandafiri, la cafeneaua Manufaktura din Promenada aleg cafe latte sau frappeurile­ cu arome diferite (hazelnut,­ chocolate cookie, crème brûlée, gingerbread ), merg la Shift pentru şniţelul cu sos de brânză, iar pentru sushi restaurantul Yoshi e preferatul meu. Iar dacă nu vorbim despre un loc unde să mănânci sau să bei ceva, ne întâlnim pur şi simplu în parcul Herăstrău.

Faceți sport? Ce anume?

Foarte mulţi tineri merg la sală, și asta facem şi eu şi prietenii mei. Eu mai şi înot, iar când este posibil, aleg să dansez, pentru că am făcut dans sportiv şi mi se pare cel mai frumos sport. Arzi foarte multe calorii în timp ce dansezi, deci e ideal!

Ce aşteaptă o adolescentă de la un băiat?

Să fie amuzant, respectuos, atent, cald şi inteligent.

Cine plăteşte cafeaua atunci când ieşi în oraş cu un băiat?

Băiatul.

Ce nu se iartă la un iubit?

Infidelitatea.

alexia eram andreea esca

Cum ai descrie un loser?

Cineva care nu vrea să evolueze, cel fără nici un scop sau ambiţie în viaţă.

Care a fost cel mai cool profesor pe care l-ai avut?

Cel mai cool profesor a fost cel de ştiinţele naturii, pentru că reuşea să ne impună respect şi să ne înveţe lucruri interesante, fiind în acelaşi timp și un prieten cu care puteam vorbi despre orice.

Cum ar arăta vacanţa ideală?

Pentru mine, o vacanță ideală ar fi cu toţi prietenii mei lângă mine, şi cu muzică bună… nu contează unde.

Mare sau munte? De ce?

Aş alege mereu marea pentru că iubesc apa, căldura şi… bronzul!

Ce cuprinde trusa ta de make-up?

Fond de ten, blush, bronzer, iluminator, creion de sprâncene, mascara, creion de buze, ruj şi fixator de make-up.

Foto: Marius Bărăgan, arhiva personală