Alicia Vikander și Eva Green vor juca împreună în Euphoria

FotorCreated

După ce a câștigat Oscarul pentru Cea mai bună actriță în rol principal și ne-a cucerit în rolurile din The Danish Girl și Ex-Machina (pentru care a fost nominalizată și la Globurile de Aur din ianuarie), Alicia Vikander se pregătește pentru un an plin, având în derulare nu mai puțin de șase producții: Tomb Raider (da, Alicia va fi noua Lara Croft în locul Angelinei Jolie!), Tulip Fever, Jason Bourne (care va avea premiera în România pe 29 iulie 2016), The Light Between Oceans, Submergence și Euphoria.

Alicia Vikander în Jason Bourne
Alicia Vikander în Jason Bourne

Euphoria este primul proiect al companiei de producție Vikarious Productions, pe care Alicia Vikander a fondat-o împreună cu agentul ei, Charles Colier. Din distribuția filmului, axat pe relația complicată dintre două surori care călătoresc împreună prin Europa, fac parte Alicia Vikander și Eva Green. Pelicula va fi regizată de Lisa Langseth, care a colaborat cu Vikander și la Pure (titlul original: Till det som är vackert).

Despre noul ei film, Euphoria, actrița a declarat că „are voci feminine puternice și că talentul feminin este prezent de ambele părți ale camerei”, ceea ce l-a făcut să fie „alegerea evidentă pentru primul film semnat Vikarious.”

Planul pentru Euphoria sună tare bine, așa că nu putem decât să spunem că așteptăm cu nerăbdare să o urmărim pe Alicia Vikander într-un nou rol!

Foto: hepta.ro, outnow.ch

Categorii Lifestyle