Este una dintre cele mai iubite cântăreţe din noua generaţie, cântecele ei se aud în căştile tuturor adolescenţilor, iar piesele ei, în total, depăşesc peste 150 de milioane de vizualizări pe YouTube.
Cum arată vara ta ideală?
Vara mea ideală înregistrează temperaturi ridicate, are pepene la discreţie, litoralul este plin, iar concertele se ţin lanţ. Sper ca vara aceasta să fie întocmai cum am descris-o.
Spune-ne povestea celui mai neobişnuit concert pe care l-ai avut, cel cu cele mai multe peripeţii…
Am adunat multe amintiri de-a lungul anilor, aşa că o să vă povestesc una dintre ele. La concertele în aer liber, unde se strâng mulţi oameni, şi vin multe familii, se pierd des copiii de părinţii lor. Aşa că, de multe ori, s-a întâmplat să anunţ la microfon, în mijlocul spectacolului, că s-a pierdut un copil. Pentru a-i şterge lacrimile, îl opream cu mine pe scenă să cântăm împreună următoarea melodie.
Dacă ai avea la dispoziţie trei luni de vară libere, care ar fi planul?
Dacă mi-aş putea dedica atât de mult timp liber, aş face lucruri benefice pentru dezvoltarea mea: aş merge la cât mai multe concerte şi aş îmbina utilul cu plăcutul. Aș reuși să şi călătoresc mai mult, m-aş plimba pe malul mării, aş asculta mai multă muzică şi m-aş refugia în creaţie, mi-ar plăcea să compun mai mult. Şi, cu siguranţă, aş petrece quality time cu familia şi prietenii.
Care sunt destinaţiile tale favorite de vacanţă? Ce ne recomanzi să vedem acolo?
Sunt îndrăgostită irevocabil şi iremediabil de destinaţiile exotice. Mi-aş cumpăra o insulă în mijlocul oceanului unde să mă retrag trei luni, că tot am menţionat mai sus de cele trei luni de vară. Recomand destinaţiile în care am şi fost, cum ar fi Zanzibar şi Maldive. Maldive este mai retras, dacă vrei să te izolezi, să faci excursii pe insuliţe care apoi sunt acoperite de ocean; dacă îţi place să faci snorkeling, vei descoperi o lume subacvatică multicoloră. Zanzibar este ceva mai animat, vei intra în contact cu o altă civilizaţie, cu alte obiceiuri. Ritmurile africane sunt hipnotizante. Aici poţi întâlni cele mai vechi ţestoase, în vârstă de 200 de ani, poţi vizita fosta piaţă de sclavi, casa lui Freddy Mercury. Ambele locuri sunt de bifat.
Ce ai include într-un playlist pentru o călătorie lungă, până în Asia?
Îmi place să ascult albume, nu doar single-uri, ca să asimilez povestea artistului cap-coadă. Aşa că playlistul meu ar arata în felul următor: Joanne al lui Lady Gaga, Lemonade al lui Beyoncé, Here al Aliciei Keys, This is acting, Sia.
Care a fost primul concert la care ai fost vreodată? Ce-ţi aminteşti?
Primele concerte la care am fost au fost la 3rei Sud Est şi ASIA. Eram fană înfocată. Eram foarte timidă atunci când eram mică, şi nu îndrăzneam să merg să cer autografe, şi întotdeauna insista mama. Am şi acum poze de pe vremea aceea.
În telefonul tău vom găsi…
Peste 10.000 de fotografii, un playlist mare şi diversificat, şi programe de editat poze, îmi place să reglez luminozitatea, să găsesc frame -uri şi să mă joc cu nuanţele.
Ce-ţi place să asculţi în maşină?
Am un playlist variat, de la pop, indie, R&B, la muzică idm (Intelligent Dance Music).
N-ai putut niciodată să asculţi…
Mixuri unde beat-ul este la fel de la început până la sfârşit. Am nevoie de puţină „acţiune” în producţia muzicală.
În frigiderul tău găsim…
Ciocolată cu ștevia.
Dacă ai putea să iei cina cu orice muzician (în viaţă sau nu), cu cine ai alege să stai Ce l-ai întreba?
Aş sta de vorba cu Max Martin, care a scris muzică pentru atâtea generaţii, şi l-aş întreba cum reuşeşte să fie atemporal.
Cum ar arăta o lume fără muzică?
O lume fără muzică ar fi o lume fără farmec. Muzica vindecă, muzica te ajută să-ţi exprimi sentimentele.
Care melodie din repertoriul tău e cea care înseamnă VARĂ/ VACANȚĂ pentru tine?
Sunt două melodii care mă duc cu gândul la vară şi vacanţă: Tu eşti vara mea, care e despre vară şi iubire şi Cum se face, datorită ritmului și versurilor care vorbesc despre Miami…
FOTO: Alex Gâlmeanu.