Toma. Băiețelul meu care a venit pe lume acum 5 luni este noul meu început. A venit să ne învețe ce am uitat în ultimii ani. A venit să ne învețe că cel mai important lucru este sufletul, nu formele din jurul nostru.

Trăim într-o perioadă în care, din ce în ce mai mult, ne dăm seama că ar trebui să ne luăm viața înapoi și să o trăim, nu să ne-o trăiască „îndatoririle” la care ne-am înhămat dintr-o greșită educație pe care am primit-o cât eram mici, în genul: trebuie să îți cumperi casa ta, trebuie să ai un anumit statut financiar ca să fii respectat, trebuie să fii umil ca să nu îți pierzi serviciul pentru că ai rate de plătit, etc. Ce se întâmplă cu noi în tot acest timp cât plătim rate? Cât să mergem cu capul în pământ la un job care nu ne place?

Viața fiecăruia așteaptă cuminte într-un colț ca să fie trăită, și de forte multe ori, ne aplecăm spre ea atunci când e foarte târziu, și vrem să mai avem o șansă să o prelungim și abia atunci ne dăm seama care este valoarea ei.

Copiii sunt cei care ne arată cum trebuie prețuită viața. Ei trăiesc și se bucură de fiecare moment. Nu avem decât să învățăm de la ei și să încetăm să încercăm să îi schimbăm și să facem din ei niste roboței serioși care să se înroleze în rândurile plătitorilor de rate la bancă și care să fie următoarele capete în pământ pe drumul spre și dinspre serviciul pe care îl detestă.

Bun venit, Toma. Te așteptam de mult cu toții.

Text de Amalia Năstase. Foto: Dana et Stephane Maitec