Vorbeşte despre munca pe care o face la Şcoala Ioanid cu atât de multă pasiune încât nici nu te miri atunci când spune că ştia, cu siguranţă, ce-o să fie când o să crească. „Cred că lucrul cu care mă mândresc ar fi crearea unui lucru imaterial, în jurul căruia s-a construit, ulterior, o comunitate. Una din care fac parte oameni cu aceeaşi viziune asupra procesului educaţional şi în cadrul căreia împărtăşim idei şi valori. O comunitate în care creştem, dar ne şi creştem pe noi înşine.”.

Foto: Alex Gâlmeanu

Care credeţi că ar fi fost profesia dvs şi unde aţi fi lucrat dacă acum ar fi, să spunem, anul 1980, în România?

Având în vedere că anii 1980 au reprezentat, la nivelul ţării noastre, o perioadă în care accesul femeilor la anumite funcţii (executive sau administrative) era limitat, probabil că aş fi ales să rămân tot alături de copii, însă în ipostaza de educator sau învăţător.

Care au fost cele trei momente principale care v-au marcat cariera de acum, şi de ce?

Dacă mulţi copii visează de mici să devină piloţi sau balerine, eu am ştiut de pe atunci că voi face lucruri frumoase cu şi pentru copii. O ştiau deja mama, tata, dar şi toţi cei care mă întrebau ce voiam să fiu când o să cresc. Răspunsul meu era, mereu, acelaşi: „O să lucrez cu copii!”. Mulţi ani mai târziu, i- am mărturisit unei persoane apropiate despre visul meu. Într -una din zilele imediat următoare, aceasta m-a condus să văd clădirea din strada Polonă, moment în care am putut vizualiza grădiniţa, aşa cum este ea acum, un loc destinat creşterii frumoase şi armonioase a copiilor. Aveam visul, apoi s -a materializat locul. Ultimul ingredient a apărut la scurt timp, atunci când am cunoscut persoana cu aceeaşi viziune ca a mea, cu pregătirea necesară în domeniul educaţional, alături de care am pornit în aventura de a îndeplini ceva ce existase doar ca dorinţă.

Dacă aţi lua-o de la capăt, ce greşeală credeţi că aţi repeta în carieră?

Aş continua să fac totul pe cont propriu, de la cele mai mici sarcini până la cele mai importante decizii. Am luat contact, în acest mod, cu primele principii manageriale, am învăţat să prioritizez sarcinile şi să eficientizez la maximum fiecare secundă petrecută la birou.

Un om de afaceri n-ar trebui să creadă în…

într-un stil de conducere negativ, ci într-unul vizionar. Nu ar trebui să creadă în puterea unui singur om, ci în puterea echipei. Nu ar trebui să creadă în rezultate nenaturale, ci să aibă aşteptări realiste.

Cel mai lung prânz de afaceri a durat…

Prânzul legat de afaceri face parte din agenda mea zilnică, durează 45 de minute şi îl iau de luni până vineri în acelaşi loc, mai exact la cantina şcolii. Petrec aceste minute alături de echipa mea, reuşind astfel să rămân la curent cu tot ceea ce se întâmplă în şcoală şi să interacţionăm într-un mediu informal.

Realizarea de care sunteţi mândră…

Cred că lucrul cu care mă mândresc ar fi crearea unui lucru imaterial, în jurul căruia s-a construit, ulterior, o comunitate. Una din care fac parte oameni cu aceeaşi viziune asupra procesului educaţional şi în cadrul căreia împărtăşim idei şi valori. O comunitate în care creştem, dar ne şi creştem pe noi înşine.

Traseul favorit prin oraşul preferat din toată lumea ar include…

Poate că sună ca un clişeu, dar, fără niciun dubiu, Parisul rămâne oraşul cu cea mai mare influenţă asupra mea. Iubesc orăşelul care se întinde pe malul stâng al Senei şi mă copleşeşte la fiecare vizită imaginea dominantă a Turnului Eiffel. Parcurg, de fiecare dată, cu acelaşi entuziasm, străduţele din Saint Germaine şi îmi ofer, din când în când, răgazul unui popas de shopping, şi nu numai, la micile buticuri din cartier sau la cafenelele din colţ.

Cartea care v-a impresionat cel mai mult în ultimul an a fost…

Cea mai frumoasă carte din lume – Eric-Emmanuel Schmitt. M-au ţinut captivă poveştile celor opt femei, întrucât ilustrează perfect destinele noastre diferite, însă toate călăuzite de aceeaşi nevoie, cea de iubire.

Ultimul film la care aţi râs cu poftă a fost…

O noapte nebună, nebună.

În telefonul dvs vom găsi…

întreaga mea viaţă: fiecare moment surprins alături de familie şi prieteni, programul fiicei mele mai mari sau orarul şedinţelor de înot ale celor mici, remindere pentru întâlniri sau pentru revederi cu oameni dragi, schiţe de e-mailuri şi muzică pentru alergat, un Instagram deschis şi grupurile de WhatsApp cărora încerc să le fac faţă.

N-aţi pleca în vacanţă fără…

Copii! (O mai fac din când în când, recunosc, însă de fiecare dată gândurile mele rămân acasă.)

Primul lucru pe care-l faceţi atunci când ajungeţi într-un oraş străin este…

O plimbare la pas pentru a mă obişnui cu ritmul acestuia, cu arhitectura, cu modul de a fi al oamenilor şi cu acea cultură.

Cel mai frumos cadou primit vreodată este…

… de fiecare dată, cel la care nu mă aştept!

CAFEA SAU CEAI?

CLAR, CAFEA.

BICICLETĂ SAU MAŞINĂ?

MAŞINĂ, ÎNSĂ AŞ PREFERA CĂ RĂSPUNSUL SĂ FI FOST BICICLETĂ…

SKI SAU SURF?

SKI, POATE DEVINE SURF ÎN MOMENTUL ÎN CARE O SĂ STĂPÂNESC ŞI ACEST SPORT.

PLĂCEREA VINOVATĂ…

”ADVENTURE” – IZZAMUZZIC.

Acest articol a apărut în ediția print A List Magazine nr. 4, sezon toamnă 2017