BREAKING: Anthony Vaccarello numit director creativ al casei Saint Laurent

anthony vaccarello

Speculaţiile care circulau în industrie încă de dinaintea plecării oficiale a lui Hedi Slimane au fost confirmate: Anthony Vaccarello a fost numit în funcţia de director creativ al casei Saint Laurent.

Conform unui joint statement oficial al brand-ul Yves Saint Laurent alături de compania-mamă, Kering, Francesca Bellettini, preşedinte şi CEO al YSL, a declarat: „Sunt extrem de fericită că Anthony Vaccarello va prelua cârma creativă a Yves Saint Laurent. Estetica sa modernă şi pură este perfect potrivită. Anthony Vaccarello jonglează în echilibru perfect cu elementele feminine provocatoare şi cele strict masculine cu în crearea siluetelor. Este alegerea naturală pentru a exprima esenţa Yves Saint Laurent”. François-Henri Pinault (CEO şi preşedinte al Kering), a adăugat: „Sunt foarte mândru să fac binevenită în cadrul casei Yves Saint Laurent o forţă atât de vivace şi tânără. Stilul unic al lui Anthony Vaccarello va exprima perfect semnătura creativă a casei şi autoritatea sa în industria modei”.

La rândul sau, designerul a declarat: „D-nul Saint Laurent este o figură legendară pentru creativitatea, stilul şi îndrăzneala sa. Sunt extrem de recunoscător pentru oportunitatea de a contribui la istoria acestei case extraordinare”.

Designerul de origine belgiană a fost elogiat pentru talentul său încă de la începutul carierei în industria modei. În acelaşi an în care a absolvit studiile de modă cu înaltă distincţie, a câştigat prestigiosul premiu Hyères, în cadrul Festivalului Internaţional de Modă şi Fotografie. Câţiva ani mai târziu, în 2011, Vaccarello a fost distins cu premiul ANDAM.
Ultimii trei ani şi i-a petrecut alături de brand-ul Versus Versace, iniţial în calitate de consultant, apoi, începând cu anul 2015, ca director creativ. (Vaccarello nu este singurul designer care a lucrat alături de Versus înainte de a-i fi oferit un job în cadrul unei case de modă cu istorie – Jonathan Andeson a colaborat de asemenea cu Versus înainte de a-i fi oferită poziţia de director creativ la Loewe.)

Anthony Vaccarello alături de muza sa, supermodelul Anja Rubik
Anthony Vaccarello alături de muza sa, supermodelul Anja Rubik

Pe lângă rolul sau în cadrul Versus, Anthony Vaccarello şi-a crescut treptat propriul label, fondat în 2009. Colecţiile sale au devenit cunoscute (şi populare printre supermodele precum Anja Rubik sau Karlie Kloss) graţie sexualităţii asumate, traduse prin rochii decupate provocator, fuste ultra-scurte, jachete tuxedo purtate peste corsete, sau outerwear din piele neagră lucioasă.

Prima colecţie pe care Vaccarello o va semna pentru Saint Laurent va fi cea pentru sezonul primăvară/vară 2017, urmând a fi prezentată în octombrie în cadrul Săptămânii Modei de la Paris.

Succesorul sau la cârma creativă a Versus nu a fost încă anunţat, însă duminica trecută, după declaraţia oficială a casei care anunţa plecarea sa (la scurt timp după anunţul că Hedi Slimane a plecat oficial de la cârma YSL), Donatella Versace a declarat pentru The New York Times că „va surprinde pe toată lumea” cu decizia sa legată de noul director creativ al Versus Versace.

Foto: hepta.ro