Aris Eram, despre ce înseamnă să fii un adolescent cool în 2019

aris eram

Mai ţineţi minte oracolele care circulau pe sub bănci, în timpul orelor, în anii ’80-’90? Sau intermediarii prin care se cerea prietenia cuiva? Focurile de tabără, dansurile în cerc la discotecă? Ei bine, nimic şi totul s-a schimbat. Am provocat câțiva adolescenţi născuţi după anii 2000 (cu părinţi celebri) să ne lase, măcar prin intermediul câtorva întrebări, să tragem cu ochiul spre universul lor şi să vedem cum arată viaţa de reprezentant al Generaţiei Z, cu dorinţele, aspiraţiile şi provocările ei.

Iată ce ne-a răspuns Aris Eram (16 ani), fiul Andreei Esca și al lui Alexandre Eram. 

Pentru ce le ești recunoscător părinților tăi?

Pentru că sunt mereu lângă mine.

Care e cel mai recent lucru pe care l-ai făcut singur și de care ești mândru?

Am făcut niște cursuri ca să știu să lucrez în InDesign, Photoshop și am avut deja niște mici proiecte, de care „clientul“ a fost mulțumit.

În ce clasă urmează să treci și care sunt lucrurile pe care le aștepți cu nerăbdare, legate de școală?

Urmează să trec în clasa a unsprezecea și vreau să obțin un rezultat bun la bacalaureatul francez, care începe anul acesta la noi la școală… La liceul meu (Liceul Francez), bacalaureatul se desfășoară pe parcursul ultimilor doi ani de școală.

Cum îl cheamă pe prietenul tău cel mai bun și de când vă cunoașteți, în ce context v-ați întâlnit?

Îl cheamă Ahmad și ne-am cunoscut de mici, printr-un alt prieten. Suntem și colegi de școală.

Cum vă place să vă petreceți timpul împreună, tu și prietenii tăi? Unde ieșiți, cum vă distrați?

Ne place pur și simplu să fim împreună. Fie că ieșim în oraș, la un film, mergem în tabere, în vacanță sau jucăm vreun joc online, suntem într-un fel unii cu alții.

aris eram

Ce sporturi practici acum și ce sporturi noi ți-ar plăcea să înveți?

Acum merg la Thai Box, la sală sau joc squash si mi-ar plăcea să încerc tot felul de arte marțiale. De-a lungul vremii am făcut aikido, fotbal, tenis, înot, rugby, cred că e bine să încerci cât mai multe sporturi…

Cea mai tare petrecere la care ai fost…

O petrecere de ziua mea, în Skiathos, unde eram în vacanța de vară, invitat de un coleg de clasă.

Cea mai recentă dispută avută cu părinții a fost legată de…

De completarea acestui chestionar. (râde)

aris eram

De-abia aștepți să ajungi la majorat ca să…

Ca să fac o petrecere mare!

Cea mai frumoasă vacanță a fost…

În orice loc unde mă pot relaxa, dar și distra și unde există activități de tip wakebord, skijet, schi, snowboard…

Ce nu ai curaj să-i întrebi pe părinții tăi și ai vrea s-o faci aici, prin intermediul revistei?

Am curaj să-i întreb orice!

Ce înseamnă să fii un adolescent cool în 2019?

Înseamnă să nu te gândești că vrei să fii cool.

Care sunt cele mai folosite aplicații de pe telefonul tău?

Snapchat, Instagram.

Un gadget pe care ți-l dorești…

unul cu ajutorul căruia să opresc timpul.

Un lucru care te amuză din tinerețea părinților tăi care e?

Nu știu…

Care e cea mai enervantă întrebare care li se adresează acum tinerilor de vârsta ta?

Orice întrebare la această vârstă e enervantă. (râde)

Foto: arhiva personală

Categorii Lifestyle