ASCULTĂ! Nu întâmplător avem două urechi și doar o gură

Tare mi-aș dori ca atunci când ne gândim la iubire, în toate formele ei, lucrurile care să ne vină în minte să fie: bunătate, compasiune, blândețe, tandrețe, intimitate, empatie, drag, apropiere, conexiune, siguranță, împlinire, bucurie, liniște ș.a.m.d. Din păcate, nu de puține ori, iubirea este asociată mai mult cu atribute ale demonilor ei, precum: abuz, jocuri de putere, frică, rușine, nesiguranță, disconfort, incompatibilitate, îndoială, trădare, suferință, dezamăgire și lista poate continua.

Cum și de ce apar, oare, acești demoni care transformă în durere și ură ceea ce la un moment dat părea fericire nemărginită și siguranță absolută? Ce îi face pe doi oameni liberi și dornici de a intra într-o relație de cuplu și de a o menține în mod armonios, să ajungă „personaje negative” în propriile povești de iubire?

Cu o simplă căutare pe internet, găsim o mulțime de articole cu privire la motivele pentru care rămân femeile în relații abuzive, la modul în care să identifici dacă ești și tu într-o relație abuzivă și chiar sugestii despre cum să ieși din astfel de relații. Există nenumărate cărți, filme, programe de consiliere, grupuri de suport, organizații nonguvernamentale și alte modalități de a ne informa, de a ne educa și de a primi înțelegere și susținere. Cu toate acestea, statisticile cu privire la abuzurile care se întâmplă „în spatele ușilor închise” nu sunt foarte optimiste, iar dacă e să ne gândim la faptul că foarte puține dintre cazurile de violență în familie ajung să fie raportate și înregistrate, atunci sună chiar îngrijorător. Bine, bine, dar cum rămâne cu „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți?” – ai să mă întrebi. Cum rămâne cu broscoiul care se retransformă în prinț, cu bestia care redevine om, cu Făt-Frumos care omoară balauri și zmei pentru a o salva pe Ileana Cosânzeana și cu toate acele imagini mirifice și extraordinare despre iubirea care e mai presus de orice?

Cam multe întrebări fără răspuns, nu vi se pare și vouă? O discuție purtată dimineață aproape m-a făcut să renunț la ideea acestui articol, întrucât nu face decât să reitereze evidentul. Dacă lucrurile stau cum stau – găsim motive cu miile și soluții infinite, dar cu foarte puțină eficiență în plan real, nu ar fi mai bine să ne concentrăm pe cea mai importantă resursă pe care o avem #puterearelațiilor?

Este paradoxal faptul că într-o lume în care se vorbește tot mai mult despre compasiune, empatie și puterea ascunsă a vulnerabilității, oamenii se simt tot mai singuri, mai neînțeleși și mai izolați. Dacă nu am fost acolo niciodată, ne este greu să credem că cineva poate rămâne într-o relație toxică și când nu suntem noi în situația respectivă ne așezăm, confortabil, pe scaunul judecătorului împărțind dreptatea după propriile prejudecăți, arătând cu degetul sau sărind cu soluțiile perfecte și „simple ca bună ziua” pentru situații complicate nu doar la nivel psihologic, ci și familial, social, financiar, etc.

Dacă ți s-ar întâmpla ție să fii într-o relație abuzivă cu bărbatul pe care îl iubești mai mult decât orice, care, la rândul lui, jură că te iubește, chiar dacă lucrurile nu sunt tocmai roz între voi, de ce ai avea nevoie de la cei din jur? Cum ai putea să le ceri ajutorul și, în fond, cu cine ai simți că poți vorbi despre asemenea lucruri? Și cum ar fi ca, dacă din întâmplare și nefericire, vei fi nevoit/ă să fii alături de cineva care încearcă să facă față unei situații de abuz, să începi prin a-i înțelege contextul și mai ales resursele și abia apoi să intervii cu soluții definitive?

Și eu și colegii mei de la Pagina de Psihologie am tot povestit și scris despre terapia relațională Imago și despre cum să reușim să comunicăm mai autentic și vindecător cu partenerul de cuplu. Astăzi, însă, plecând de la câteva concepte Imago, vă propun să ne gândim la toate relațiile noastre ca la oportunități de comunicare autentică și vindecare, mai ales dacă există un istoric de abuz. Haideți să facem acest lucru pentru noi și pentru cei din jur – ascultând și oglindind, validând, empatizând și creând soluții realiste și eficiente, împreună.

Înainte de a da un sfat, oricât de pertinent ar putea părea, ASCULTĂ – ascultă-ți fiica, sora, mama, prietena cea mai bună. ASCULTĂ și când îți povestește despre abuz, dar și când vorbește despre lucrurile frumoase din relația ei – puține, câte sunt. ASCULTĂ-i durerea, dar și speranța, dorința, credința în bunătatea și transformarea celuilalt. ASCULTĂ chiar dacă ți-e greu, chiar dacă te doare, chiar dacă e inconfortabil și ți se pare că știi mai bine. ASCULTĂ și dă-ți timp să procesezi ceea ce auzi, să lași perspectiva celuilalt să îți influențeze propria perspectivă, chiar dacă te revoltă, scandalizează, alarmează – fiecare dintre noi ajunge într-un anumit context de viață ca urmare a unor alegeri, dar și acele alegeri vin ca urmare a unui context de viață. ASCULTĂ și asigură-te că ceea ce a ajuns la tine din povestea celuilalt și ceea ce oglindești este în acord cu celălalt mai mult decât cu percepția ta despre realitatea celuilalt. Nu te grăbi, ASCULTĂ!

Folosește-ți capacitatea de a ÎNȚELEGE contextul de viață al celuilalt. VALIDEAZĂ perspectiva celui din fața ta, chiar dacă nu se încadrează în viziunea ta de viață. VALIDEAZĂ alegerile și reacțiile celuilalt, chiar și când ți se par greșite – în fond, fiecare dintre noi greșește uneori – unii mai mult, alții mai puțin – dar cu toții avem nevoie de înțelegere și validare. Nu-i spune persoanei „Cum poți să stai cu un nemernic ca ăsta?”, „Ai înnebunit? Nu vezi că e un nimic? O brută? Ce mai aștepți? Pleacă! Gata. Tu meriți altceva!”, „Lasă copiii, ei vor crește și vor avea viața lor, și cu tine, cum rămâne?”, ci „Îmi pare rău că treci prin asta. POT SĂ ÎNȚELEG că îți este greu să iei o decizie atât de radicală după toți acești ani.”, „ARE SENS pentru mine că deși e agresiv și impulsiv, momentele în care se comportă frumos cu tine te fac să speri și să nu renunți” sau „Înțeleg că nu poți pleca pur și simplu, că sunt copiii la mijloc și ratele și situația voastră financiară nu este tocmai bună”. VALIDÂND perspectiva celuilalt nu înseamnă să-i dai dreptate sau să-l încurajezi dacă nu simți asta, validarea este despre a-l face pe celălalt să se simtă înțeles – este ca și cum i-ai spune „Dacă aș fi în locul tău acum și aș putea vedea prin ochii tăi, din perspectiva ta, aș putea să înțeleg de ce lucrurile stau așa pentru tine și nu altfel”. Nu sări cu judecăți de valoare, VALIDEAZĂ!

Suntem ființe sociale și emoționale și, mai ales noi, femeile, simțim nevoia să ne exprimăm emoțiile și să găsim EMPATIE la cei din jur. Însă, în situații dificile și complexe, putem trece cu vederea partea emoțională, din dorința de a ajunge cât mai repede la o soluție. Dă dovadă de EMPATIE când ți se povestește o anumită situație, chiar dacă îți vine mai ușor să îl condamni pe cel care greșește, să îi scoți în evidență minusurile și defectele, să îl arunci în groapa cu lei, încearcă să rămâi în contact cu persoana din fața ta. Înainte de a da frâu propriilor emoții, încearcă să afli ce se întâmplă la celălalt capăt al relației. Poți întreba direct: „Dar cum sunt pentru tine toate aceste lucruri?” sau poți încerca să intuiești ce se întâmplă, verificând dacă ai dreptate sau nu „Îmi imaginez că atunci când el se poartă așa te simți… și poate și… . Așa este?” Nu este ușor să stai lângă cineva în suferință, să-i împărtășești ambivalența, neputința sau disperarea, însă EMPATIA nu presupune a trăi același lucru cu celălalt, ci a rămâne împreună și când e greu și a diminua însingurarea și izolarea, căutând resursele și curajul ce se ascund, de fapt, în vulnerabilitate.

Ai putea fi surprins de faptul că doar oglindind, validând și empatizând, anumite lucruri deja se clarifică și câteva soluții capătă mai mult contur și greutate. Dacă ai reușit să rămâi în contact până în acest punct, ceea ce ai reușit să creezi este SIGURANȚĂ și indiferent ce ai crezut despre schimbare până acum, îți garantez că nu există schimbare și dezvoltare fără siguranță. Nu degeaba se vorbește în stânga și-n dreapta despre zona de confort – dacă rămânem blocați într-un pătrățel de confort, e drept, nu prea putem crește și înflori, însă dacă acel pătrățel de confort lipsește și totul în jurul nostru pare periculos și instabil, nu vom avea nici un motiv să credem că putem lăsa o instabilitate pe care o cunoaștem pentru un pericol necunoscut. Așadar, felicitări, tocmai ai ajutat o persoană să simtă cum este să fie văzută, auzită, înțeleasă, crezută în toată complexitatea, neputința, ambivalența și trăirea sa emoțională și, pentru un timp, ați creat împreună un spațiu de siguranță! Să nu crezi că este puțin – orice copac pe care îl vezi acum falnic și puternic a fost, la un moment dat, doar o sămânță!

Sabina Strugariu, psiholog și psihoterapeut relațional, recomandat de www.paginadepsihologie.ro