Astăzi se deschide oficial cea de-a zecea ediție, ediția aniversară, a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD. Până pe 31 august 2017, timp de zece zile, publicul este invitat la ARCUB – Gabroveni, gazda festivalului realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București, ce reunește peste 40 de evenimente artistice – spectacole de teatru, lecturi, dialoguri și întâlniri.
Spectacolul produs de Institutul Grotowski deschide festivalul, iar prima reprezentație este sold-out.
Festivalul va debuta la ora 18.00, cu producția Institutului Grotowski, Ultima bandă a lui Krapp, regizată de Jaroslaw Fret, directorul celebrului institut polonez. Pentru că cererea de bilete a fost foarte mare, spectacolul va avea o a doua reprezentație la ora 21.00. În montarea sa, artistul propune o răsturnare-experiment a textului lui Beckett: un tânăr actor (interpretat de Alessandro Curti) își înregistrează vocea pentru a folosi banda în acel moment din viitor când va fi pregătit să interpreteze personajul lui Krapp. Decorul producției este unul impresionant, realizat din 800 de cutii de carton.
După teatru, spectatorii prezenți în sală sunt invitați la dialogul dintre Jaroslaw Fret și criticul Octavian Saiu despre Teatrul independent vs. teatru sărac. Grotowski în secolul XXI. Regizor și actor, Jarosław Fret este fondatorul Teatrului ZAR, director al Institutului Grotowski și profesor la National Academy of Theatre Arts din Cracovia.
Un spectacol muzical – eveniment al primei zile a festivalului este Maria Callas-La Divina, regizat de regretatul Radu Gabrea ce o are ca protagonistă, impresionantă în rolul divei, pe Victoria Cociaș.
Inspirată din viaţa celebrei cântăreţe de operă, piesa de teatru surprinde finalul carierei acesteia, atunci când, renunţând la scenă, se dedică muncii pedagogice.
Din programul primei zile a festivalului fac parte și două spectacole one-woman-show, prezentate în secțiunea Concurs: O femeie singură, cu Andreea Bibiri, în regia lui Daniel Grigore-Simion, producție a Teatrului de Artă București (ora 19.00) și Pe jumătate cântec, cu Anda Saltelechi, un spectacol realizat de talentata artistă Crista Bilciu (ora 20.00).
Juriul festivalului, pentru cele 16 spectacole din secțiunea Concurs, realizate de către cei mai tineri și mai talentați artiști independenți, reunește șase personalități ale teatrului românesc contemporan: actorii Coca Bloos și Cristi Iacob, regizorii Alexa Visarion și Erwin Șimșensohn, scenografa Iuliana Vîlsan și criticul de teatru Octavian Saiu.
Miercuri, 23 august, UNDERCLOUD prezintă două spectacole în Concurs: 2 femei contemporane, producție de teatru-dans a deja renumitului Centru Independent Coregrafic Linotip, și Înaintea erei noastre, o comedie tristă produsă și jucată de compania Frilensăr, un fenomen în teatrul românesc independent.
Alte două spectacole, cu numeroase premii în palmares, sunt invitate în festival, miercuri, 23 august: Amalia respiră adânc, cu Cristina Casian, regizată de Mariana Cămărășan, și Zic Zac, spectacol de dans regizat de Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu.
În ediția aniversară, iubitorii de teatru se vor întâlni și cu faimoșii scriitori francezi Frederic Beigbeder (25 august) și Pascal Bruckner (30 august), invitați de onoare la spectacolele regizate după propriile texte, iar în închiderea festivalului (31 august), sunt invitați la super-producția Iulius Caesar. Fragmente. a celebrului Romeo Castellucci.
Programul complet al festivalului UNDERCLOUD 2017 este disponibil pe www.undercloud.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului.
Biletele pot fi achiziționate direct de la Casa de bilele ARCUB, între orele 14.00-20.00 și online prin mystage sau eventbook.