Cu Aurora Liiceanu, pornim din Vama Veche de altădată, decorul celei mai noi dintre cărțile sale, Madlena (Polirom, 2017), iar în Vama Veche de atunci, în serile lungi, două prietene obișnuiau să stea de vorbă nestingherite în curtea casei care le găzduia vară de vară pe ele și pe copiii lor, în anii aceia vacanțele erau lipsite de pretenții, Vama era un sat de la Marea Neagră, cu oameni primitori și tot felul de obiceiuri care își aveau magia lor, se trăia altfel în atmosfera idilică a locului, străină tânărului de azi, care o mai regăsește doar în paginile cărților. Și apoi, dincolo de Vama Veche de altădată, vei descoperi în rândurile de față gânduri despre fericire, despre imaginație, despre călătorii, cărți și cunoaștere care, măcar pentru o vreme, îți vor rămâne în minte, căci iată cum vacanțele de odinioară, cu farmecul lor nebun, se împletesc cu timpul de acum.

Amintiri din Vama Veche: Madlena

M-am gândit adesea la acea perioadă din viața mea, mai ales că astăzi vacanțele sunt altfel, sunt altfel de aspirații, de dorințe, de comodități și tentații, uneori nu prea benefice în sensul bucuriei de a trăi o libertate temporară. Cartea a apărut datorită interesului meu pentru relația dintre memorie și identitate. Amintirile sunt repere ale identității noastre, ele legitimizează însăși identitatea, pentru că ele ne întorc în timp la un fond în care ne recunoaștem. Sigur că și acum mi-e greu să disting între o obsesie și o amintire redundantă, care nu este obsesie, ci ceea ce am spus mai sus, este un reper al unui șir de evenimente care formează propria noastră identitate. Vama Veche pe care am încercat s-o descriu din amintirile mele nu mai este acea Vama Veche. În primul rând pentru că astăzi se trăiește gregar, tribal, oamenii se simt singuri, dar nu sunt solitari. Totul devine din ce în ce mai public, mai stradal, probabil că ar trebui definită sau redefinită intimitatea astăzi. Intimitatea, trăirile intime se varsă astăzi în public, și acest lucru se vede în impulsul către confesiune, destăinuiri, uneori ciudat de banale. Ce rost are să știu că nu știu care cântăreț al nostru era la revoluție cu o fată în pat? Ce câștig din această informație absolut ridicolă, chiar periculos de inutilă? El ar trebui să tacă. Nu am mai călcat în Vama Veche de atunci, pentru că am sentimentul că văd hoarde de oameni care par că vor să fie fericiți, să se distreze, dar oare chiar sunt? Nevoia de grup a devenit ceva care nu este decât un fals al de-singurătății.

Cărțile din bagajele de acum

De obicei iau cărți cu observații trimițând la psihologie, n-am ce face. Descrierile din cărți nu mă atrag, dacă nu au ceva care să mă facă să mă gândesc la observații, la natura noastră reflexivă. Citesc de obicei scriitori adânci, cu intuiții psihologice, sociologice. Există cărți care-ți spun ceva diferit când le citești în timpi diferiți. Sigur, cel care citește nu mai este aceeași persoană, deși noi continuăm să credem că nu ne schimbăm.

O călătorie care v-a dus cu gândul la o carte

Am fost de multe ori în Maramureș și de fiecare dată am dorit să citesc cărți despre etnografie, care te fac să simți nevoia de a înțelege cultura, obiceiurile, rosturile și consecințele lor, mai degrabă antropologia culturală. Suntem asemănători, dar atât de diferiți. Astăzi, globalizarea ne face să ne uimim de diversitatea umană.

O vacanță din studenție

Vacanțele în studenție erau pline de evenimente și de învățături cum să te adaptezi la oameni, cum să-i cunoști, ce-ți place și ce nu la ei, deci într-un fel te ajutau să te definești prin comparații sociale, atât de importante pentru formarea identității. Grupul mic dezvolta o expertiză socială de care ai nevoie în viață. Grupul mare, cum este astăzi, nu duce decât la stări efemere de bucurie și cădere apoi în tristețe. Evident, eram cam săraci, dar nu existau diferențele astronomice de astăzi. Un băiat nu-și ducea iubita cu avionul privat la mare, nu ne fâțâiam în Dubai că așa e moda, eram creativi în sărăcia noastră, pentru că bogăția castrează imaginația. E adevărat, așa spun psihologii. Când îți lipsește ceva imaginația te ajută să te descurci. Dar când ai totul la dispoziție îți mor dorințele. Nu fac o pledoarie pentru sărăcie, dar nici nu cred că atingi fericirea având o poșetă de o droaie de bani. Cred că anumite goluri identitare fac ca oamenii să le umple cu imaginea pe care alții o au despre ei. E un raționament strâmb. Sau poate că da, unii sunt fericiți privind invidia din ochii altora. Valorile, scara de valori este cea care ne împinge în viață către deșertăciuni sau înălțimi.

Un loc unde v-ați întoarce oricând

Cred că ne întoarcem nu la locuri, ci la timpi, la cine eram în acele locuri într-o vreme anume, cred că ne căutăm o identitate pierdută, un ego care nu mai poate fi. Spațiul și timpul au o relație atât de complexă.

O întâmplare mai puțin obișnuită

Am fost odată la mare și, pentru că ploua, am fost cu o prietenă să ne facem unghiile, nu aveam ce face. Manichiurista, cum se zice, era tătăroaică și povestea cu supărare că fusese la o petrecere la care mama ei a băut alcool și a ieșit un mare scandal. Tatăl fetei a zis că soția îl face de râs și poate chiar a lovit-o. Ea, soția, s-a apărat spunând că a băut ce era în pahar, dar nu știa că e alcool, că nu băuse niciodată alcool, așa că nu avea cum să recunoască alcoolul la gust, o băutură cu alcool. Mi-am dat atunci seama că fără repere, fără comparații nu putem trăi. Experiența înseamnă cunoaștere. Acea femeie era, cum s-ar putea zice, dincoace de bine și de rău. Experiența ne face să învățăm viața. Un țăran mai gânditor mi-a spus odată că femeile se împart în proaste, culte și inculte, adăugând că mama lui era incultă, adică ignorantă, aș putea zice. Femeia la care m-am referit mai sus era incultă, nu greșea, ci nu avea repere. Astăzi vedem asta în conflictul între culturi. Mă sperie demografia ascendentă, faptul că un sociolog a atras atenția că IQ-ul planetar scade pentru că se înmulțesc cei săraci și cu nivel educațional scăzut. Nu sunt elitistă când spun asta, ci doar îngrijorată. Pentru că îmi place expresia englezească less is more.

Timp liber în București sau ce faceți când nu aveți nimic de făcut

De obicei citesc, uneori văd filme documentare și îmi contemplu pisica, pe care nu o înțeleg, dar o iubesc. Sau încerc s-o înțeleg, dar nu voi avea niciodată acces la ce este în mintea ei. Unor acțiuni însă le găsesc semnificații. A contempla animale este infinit mai agreabil, chiar sedativ uneori, decât a observa oamenii. Dorința mea de a o vedea vorbind mă face ca uneori să o numesc preverbală.

Efectul călătoriilor

Călătoriile sunt bune, dacă îți aduc un spor de cunoaștere privind diversitatea lumii. Din păcate, mulți călătoresc ca să fie văzuți ei, nu să fie văzută lumea, trec prin călătorii ca gâsca prin apă. Poți privi ceva, dar e nevoie să știi și ceva despre ceea ce privești.

Prima călătorie din viața dumneavoastră. Și prima carte pe care ați citit-o

Cred că a fost o tabără de copii din care m-am întors cu păduchi. Mi-amintesc că mama mea ne pieptăna pe mine și pe sora mea pe un prosop alb pe care cădeau păduchii. Evident, te dădea cu gaz pe cap și scăpai de păduchi. Astăzi sunt șampoane anti-păduchi și nici nu mai este chiar rușinos să ai păduchi. Adică să-i iei de undeva. Prima carte cred că a fost un abecedar care mă ispitea dorindu-mi să merg la școală.

La masa de scris

Pot scrie oriunde, dar cred că ai nevoie de solitudine ca să scrii. Nu mă văd scriind în cafenele, pentru că fiind oameni în jur prefer să-i observ.

Un oraș din Europa care vă place pentru cultura lui

Îmi plac orașele mici, nu-mi plac mulțimile, mi se par amenințătoare. Mi-a plăcut mult Corsica, orașul Ajaccio unde s-a născut Napoleon, dar acolo nu poți fi decât turist, pentru că corsicanii nu iubesc străinii, îi acceptă ca turiști, fiindcă le aduc bani, dar nu mai mult. Când nu este sezon turistic este calm și minunat, iar natura – absolut năucitor de frumoasă.