Chiar dacă s-au afirmat în domeniul artistic, unde nu le trebuie decât talent, câtorva vedete de la Hollywood le-a plăcut și cartea și au urmat studii superioare la universități de renume, de unde au plecat cu diplome de merit în buzunar. Iată care sunt cele mai instruite celebrități și ce au studiat ele în anii de școală:
Actrița a studiat la Harvard, de unde a obținut licența în psihologie. Natalie Portman a început să joace în filme de mic copil și a declarat că nu-i pasă dacă studiile îi afectează cariera artistică în momentul în care a început facultatea: ”Prefer să fiu deșteaptă decât un star de film și atât”, a declarat actrița.
Una dintre fiicele lui Mick Jagger s-a afirmat ca fotomodel, dar și-a vazut și de școală. Tânăra s-a înscris la Școala de Arte Vizuale din New York în 2010, unde a studiat Fotografia.
Karlie Kloss este unul dintre cele mai apreciate modele ai ultimilor ani. Este înscrisă la NYU’s Gallatin School of Individualized Study – unde studiile sunt personalizate, și conduce și o organizație nonprofit, Kode With Klossy – care se adresează tinerelor femei interesate de codare.
Eva Longoria a obținut diploma de licență de la California State University Northridge în 2013, în timp ce filma pentru serialul ”Neveste disperate”. Lucrarea de diplomă a avut ca temă Chicano and Chicana Studies – studii care vizează cultura mexicană din America.
Vedeta de televiziune a renunțat la cursurile de la Tennessee State University pentru a urma o carieră în media. În 1987, Oprah Winfrey, Regina talk-show-urilor, și-a reluat studiile și a obținut o diplomă în Comunicare.
Brooke Shields a fost un copil-vedetă, împins mereu de la spate de mama lui pentru a se afirma. A lucrat ca model și ca actriță încă de la 12 ani, dar a decis la maturitate să ia o pauză de Hollywood și să meargă la școală. A absolvit la prestigioasă Universitate Princeton în 1987 cu o diplomă în Literatura franceză.