Balmain Army se mărește cu două modele virtuale

balmain

#BalmainArmy e hashtagul pe care-l poate folosi oricine poartă o piesă (sau mai multe) Balmain și vrea să facă parte din comunitatea tot mai mare, în care au intrat deja mai toate celebritățile și modele cunoscute, păstorită de Olivier Rousteing, directorul de creație Balmain.

De curând „armata“ s-a mărit cu două supermodele virtuale create în colaborare cu fotograful Cameron-James Wilson, responsabil și pe Shudu, modelul virtual pe care probabil l-ai văzut deja la Fenty Beauty. Iar prima campanie pe care au primit-o cele două modele Margot și Xhi are în prim-plan geanta Balmain Bbox.

Conform Refinery 29, care a stat de vorbă cu designerul, cele două modele întruchipează cumva caracteristici pe care el le admira încă din copilărie – Zhi este o asiatică frumoasă cu părul foarte scurt „foarte rock’n’roll“ și a fost concepută avându-l ca exemplu pe David Bowie, iar Margot este franțuzoaica din visurile sale de când era mic. 

Foto: hepta.ro