Rujul – probabil cel mai de preț produs de machiaj care se află în beauty kitul oricărei femei. Fie că vorbim de nuanțe nude, roz, roșii sau puțin mai extravagante, rujul nu are șanse să dispară vreodată din rutina noastră de machiaj. Mat, strălucitor, metalic sau transparent, rujul nu mai este o enigmă în zilele noastre.
În 2019, machiajul buzelor aduce în prim-plan rujurile lichide mate, care se bucură de un mult așteptat come-back. Texturile mate dar cremoase, maleabile, încep să capete din ce în ce mai multă notorietate, iar nuanțele neutre de nude sau roz pal se bucură de cea mai mare atenție. Nici rujul roșu nu este dat uitării, alături de alegeri îndrăznețe precum albastru sau gri.
Care sunt nuanțele mele preferate de ruj? Află din noul episod Beauty Dilemmas, în care am înglobat toate trendurile acestui an în materie de ruj.