Vestea că brandul EISENBERG Paris a fost lansat şi în România în exclusivitate în magazinele Douglas s-a răspândit repede. Şi asta pentru că mulţi consumatori cunoaşteau deja cremele ultra-eficiente şi parfumurile hipnotice care îi purtau semnătura.
Mai puţin cunoscut le era faptul că fondatorul, José Eisenberg a copilărit în România, într-o familie puternic influenţată de cultura franceză. Suflet de artist, dar pasionat de tehnologie, José a lucrat în industrei modei în Italia, a creat primul computer personal şi prima tastatură detaşabilă, iar mai apoi, după 15 ani de research, în 2000 a pus bazele unui brand de skincare care a luat prin surprindere o lume întreagă.
Un adevărat Steve Jobs al cosmeticelor, José Eisenberg i-a insuflat şi fiului, Edmond motto-ul său „Frumuseţea este o chestiune de dragoste şi de… progres”.
Pe Edmond l-am cunoscut de curând la Bucureşti şi am rămas profund impresionată. Vorbeşte mai multe limbi străine, cântă la pian de la vârsta de patru ani, compune pentru Sound of Monaco, călătoreşte în toată lumea, a fost regizor şi compozitor pentru clipul publicitar al parfumului I am şi este „gardianul” care păstrează intacte valorile brandului.
La finalul întâlnirii am fost de acord cu el: EISENBERG nu e un business, ci e un brand în care şi el şi tatăl său şi-au pus tot sufletul. Iar asta se simte în emoţiile pe care ţi le stârnesc parfumurile şi se vede totodată prin rezultatele pe care le oferă produsele de skincare.
Bianca Nuţu: Care sunt primele tale amintiri legate de înfiinţarea brandului EISENBERG?
Edmond Eisenberg: Fac parte din EISENBERG încă de când m-am născut. Când eram copil, chiar dacă tata nu mi se adresa direct, auzeam discuţii despre formule, despre procesul creator, care mi-au rămas impregnate în memorie. EISENBERG e un brand în adevăratul sens al cuvântului. Are la bază un set de valori, ADN, pasiune şi nevoia de perfecţiune. Toate la un loc reflectă personalitatea tatălui meu, povestea sa, latura sa artistică, stilul său de viaţă, preferinţele sale. Chiar şi legătura lui tata cu România se simte în spatele brandului. De când m-am născut, am fost educat într-un anume fel, mi-a fost arătată o anume perspectivă. Evident că eu am fost lăsat să îmi fac alegerile mele. Am ştiut însă de la o vârstă fragedă că vreau să fac parte din asta. Pentru mine nu e un job oarecare, ci e un stil de viaţă. Oficial, m-am alăturat de câţiva ani, însă educaţia mea ca persoană a fost în spiritul EISENBERG. Ca un brand să reziste şi să fie autentic, trebuie să reflecte valorile creatorului său, valori cu care eu rezonez.
B.N: Călătoreşti foarte mult, asişti la dezvoltarea fiecărui produs, îţi aduci contribuţia artistică. Totuşi care e partea ta preferată din a lucra pentru EISENBERG?
Edmond Eisenberg: Toţi avem titluri pe cărţile noastre de vizită. Principala mea preocupare este să fiu gardianul templului. Suntem un brand relativ tânăr, chiar dacă suntem prezenţi în multe ţări şi am făcut un progres uimitor. Nu suntem însă un business, nu facem comerţ. Ceea ce iubesc şi ceea ce îmi place cel mai mult să fac este să menţin ADN-ul brandului şi valorile brandului, să le perfecţionez, dar totodată să ştiu cum să fiu flexibil, să evoluez şi să fiu deschis la nevoile pieţei. Societatea evoluează într-un ritm ameţitor şi trebuie să ţii pasul cu ea. Nu vreau să acceptăm compromisuri, ci să fim fideli a ceea ce suntem şi în acelaşi timp să fim flexibili, să respectăm ADN-ul brandului şi să păstrăm ceea ce tata a creat.
B.N: Cum te-ai defini? Un artist orientat către business?
Edmond Eisenberg: Aşa cum îţi spuneam şi mai devreme, suntem un brand, nu un business. Există şi o perspectivă comercială pentru că trebuie să vindem. În cazul nostru, crearea unui produs este însă un proces de creaţie. În plus, nu lansăm nimic până nu suntem convinşi că avem formula perfectă. Dacă vrei, EISENBERG e un proces creator, cu un touch comercial. Personal, îmi place arta şi mă bucur că mi-am adus contribuţia artistică. Nu am cunoştinţe despre tot ceea ce ţine de economia afacerilor. Îmi place însă să cred că înţeleg the business of life şi sunt foarte intuitiv.
B.N: Bărbaţii şi femeile înţeleg frumuseţea diferit de la o ţară la alta. Drept urmare, nevoile lor şi ritualul de îngrijire variază în funcţie de aceste criterii. Care sunt produsele best sellers în funcţie de ţările în care EISENBERG e prezent?
Edmond Eisenberg: Fiecare brand are produsele lui cheie. Nu pot spune însă că brandul nostru se bazează pe 2,3 produse şi că pe restul le poţi neglija. Fiecare produs din portofoliu e foarte bine gândit, e necesar şi răspunde unei nevoi specifice. Niciun un produs nu e o dublură a altuia, ci le completează pe celelalte. Revenind la întrebarea ta, produsele noastre vedetă răspund la probleme comune: cearcăne, hidratare, anti-aging. Bineînţeles în ţările reci, consumatorii caută texturi mai bogate, iar în ţările asiatice, se remarcă mai mult preferinţa pentru skincare decât pentru parfumuri. Una dintre cele mai mari surprize, am avut-o în Portugalia, ţară mediteraneană, cu persoane al căror ten e închis şi care foloseau linia Pure White. Pure White a fost iniţial creată pentru piaţa asiatică, însă am fost unul dintre primele branduri care să aducă o astfel de linie în ţările vestice.
B.N:În octombrie, EISENBERG lansează în România FirstWrinkles. Ce ne poţi spune în avanpremieră despre aceste produse?
Edmond Eisenberg: Îngrijirea anti-aging este interpretată greşit în societatea noastră întrucât e înţeleasă strict ca o luptă împotriva îmbătrânirii. Anti-aging înseamnă şi prevenţie. Aşadar, FirstWrinkles e un produs pe care îl poate folosi oricine. În plus, este o ocazie bună pentru cei de 25, de 26 ani să cunoască brandul şi să se convingă de eficienţa produselor noastre. Tocmai de aceea, are un preţ accesibil pentru generaţia tânără. Targetează primele riduri-o problemă cu toţi ne confruntăm. Consumatorul poate alege textura în funcţie de tipul său de ten, cremă delicată sau emulsie. E un produs foarte eficient, simplu de folosit, care are la bază formula Trio-MolecularTM patentată EISENBERG, pe care o găseşti în toate produsele. (Formula Trio-MolecularTM este o inovaţie în industria de beauty, ceare reuneşte trei molecule care acţionează împreună pentru regenerarea, energizarea şi oxigenarea pielii).
B.N: Îmi place foarte mult conceptul L’Art du Parfum, care presupune ca aproape fiecare parfum al colecţiei să aibă corespondenţa într-o pictură. Pregătiţi lansări noi? Care e preferatul tău?
Edmond Eisenberg: Ideea i-a aparţinut tatălui meu. Cum el nu ştia să picteze, l-a descoperit pe Juarez Machado, un pictor brazilian, care trăieşte în Franţa din 1962 şi care a putut să îi redea ideile şi să îi exprime emoţiile prin picturi. În prezent, există zece parfumuri pentru femei şi 5 pentru bărbaţi (cele 5 pentru domni există şi în varianta feminină; esenţa e aceeaşi, dar compoziţia e diferită). J’ose e preferatul meu. O să îmbogăţim colecţia cu câteva parfumuri noi, care au şi ele reprezentări grafice, dar nu acum. Momentan, ne pregătim să lansăm o colecţie nouă, care nu are nimic de-a face cu L’ Art du Parfum.
B.N: În ultimii ani, bărbaţii au fost preocupaţi de cosmetice din ce în ce mai mult. Continuă acest trend?
Edmond Eisenberg: Să nu uităm că bărbaţii au avut grijă de ei din timpuri străvechi, încă de pe vremea faraonilor. Un alt exemplu vine din perioada lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, când bărbaţii foloseau peruci şi erau preocupaţi de propria frumuseţe. În ultima sută de ani, folosirea cosmeticelor de către bărbaţi a fost un subiect tabu, dar în prezent, asta s-a schimbat. EISENBERG a fost printre primele branduri care să creeze o linie destinată bărbaţilor atât de vastă, care să cuprindă 16 produse. Niciun produs nu a fost creat întâmplător, ci pentru a răspunde unei nevoi.
B.N: Care e cel mai important sfat în materie de frumuseţe pe care l-ai primit de la tatăl tău?
Edmond Eisenberg: Să fii tu însuţi. Pur şi simplu să te accepţi, să iubeşti şi să te laşi iubit. Să te respecţi. Suntem în căutarea perfecţiunii, dar perfecţiunea nu există. Imperfecţiunea ne face frumoşi. Ne putem îmbunătăţi aspectul, dar trebuie să rămânem fideli inimii noastre.