La prezentarea colecției pentru primăvară-vară 2018, Bianca Popp a adunat laolaltă siluete care traduc cât se poate de fidel conceptul din spatele Pipe Deams – care e cumva povestea parcursului ei de la începuturi până în prezent. Bianca a dat numele colecției acum 20 de ani, fără să știe însă că se va ajunge aici, în timpul unei călătorii cu tramvaiu, când s-a hotărât să scrie o mică poveste pe marginea foilor de curs.

Și pentru că, în cazul ei, tot procesul e extrem de personal, le-a oferit și celor prezenți la show un mic „moment“ care a funcționat ca un liant sau o mică fereastră în spațiul ei personal – din backstage au ieșit pe podium doi câini care au defilat odată cu modelele.

Am stat de vorbă cu Bianca despre dedesubturile colecției, dar și despre ce înseamnă pentru ea să treacă o idee prin tot procesul de creație.

Care a fost punctul de plecare al colecției? De ce Pipe Dreams?

Pipe Dreams s-a născut din nevoia mea de redefinire, dintr-un lung război pe care l-am avut cu mine însămi după ce am deschis shop-ul online, care merge foarte bine și m-a transformat dintr-un atelier într-un business. Și pe măsură ce o proporție tot mai mare din cliente au devenit anonime și nu le-am mai putut vedea emoția din ochi când găsesc rochia perfectă la mine, nu am mai știut eu pentru cine fac haine, nu m-am mai încărcat de bucuria lor și m-am simțit pierdută. A trebuit să mă adun și să mă reevaluez, și a fost un lucru foarte bun și foarte valoros, dar dureros. Pipe Dreams este o colecție despre asumarea schimbării, care a împrumutat numele de la o scurtă povestire pe care am scris-o în tramvai acum 20 de ani pe marginile unor foi de curs și pe care am pierdut-o, dar mi-e dor de ea și îi mai simt pulsul încă, pulsul de om tânăr care crede că poate tot, dar nu știe cum să ajungă să facă.

Ce elemente ai pus pe moodboard? 

Nu fac niciodată moodboard-uri înainte de colecție. Împachetez hârtie: detalii, soluții tehnice, proporții. Dar acum am făcut niște moodboarduri, după, că o verificare, că să înțeleg ce am făcut. Și pe moodboard-ul de la Pipe Dreams am pus mult postindustrial, texturi de metal și beton, culori de hala, luminatoare, spații recuperate cu iubire, m-am pus pe mine unde sunt acum.

Care e momentul când te oprești, când hotărăștit că ai adunat suficiente detalii care să contureze colecția? Când e suficientă documentarea?

Colecția nu se termină niciodată, documentarea nu este niciodată suficientă. Un detaliu naște alt detaliu, o linie naște altă linie, un volum naște ideea unui alt volum. La mine totul este o continuă investigare a posibilităților.

Am văzut asimetrii de tot felul, piese deconstruite, materiale „grele“ asociate cu materiale fluide, povestește-ne un pic despre alegerea siluetelor și a materialelor.

Piesele mele sunt toate niște construcții. Deconstrucții. Reconstrucții. Sunt toate un răspuns la întrebarea: ce se întâmplă dacă? Dacă adaug, dacă scot, dacă înmulțesc, dacă împart. Și ce îmi place cel mai mult este această parte de reajustare a liniilor și volumelor după ce le-am deturnat la firesc, găsirea soluțiilor tehnice de reechilibrare a întregului după ce l-am „accidentat“ intenționat. Materialele trebuie să-mi permită să fac aplic soluțiile tehnice pe care le-am găsit.