Într-o conversație pentru podcastul Hollywood Foreign Press Association – HFPA In Conversation –, Billy Bob Thornton a vorbit despre cariera lui, despre muzică și sporturi, dar și despre căsnicia sa cu Angelina Jolie. Cei doi au fost căsătoriți timp de trei ani (din 2000 până în 2003).
Actorul a vorbit frumos despre Angelina, mai mult, a declarat că încă au rămas prieteni și că o respectă foarte mult. „Au fost vremuri minunate. Angie este încă prietena mea și e o persoană minunată, a realizat atât de multe. Face filme importante pentru ea, fie că au succes, fie că n-au, încă mai face ceea ce crede și eu o voi respecta mereu pentru asta. Și îmi amintesc că timpul pentrecut împreună a fost într-adevăr grozav“, a declarat actorul.
În ceea ce privește despărțirea, acesta mărturisește că „pur și simplu aveam stiluri de viață diferite. Al ei este unul global, iar eu am un stil de viață agorafob. Deci, de fapt, acesta este singurul motiv pentru care probabil că nu suntem încă împreună“.
Acum, Billy Bob Thornton este căsătorit cu Connie Angland și au împreună o fiică în vârstă de 13 ani.
Foto: hepta.ro