Brownie cu mascarpone și piure de dovleac copt- rețetă de toamnă

În această toamnă, te invităm să încerci în propria bucătărie o rețetă de sezon (by PrăjiturEla), un deliciu pentru întreaga familie.

Ingrediente (pentru o tavă de aprox. 20/30 cm ~ 12 cuburi)

Pentru bază:

  1. 180 g unt
  2. 260 g ciocolată neagră (amăruie)
  3. 260 g zahăr (de preferat brut din trestie de zahăr)
  4. 1 linguriță extract de vanilie
  5. 3 ouă
  6. 80 g făină
  7. 80 g cacao
  8. un praf de sare

Pentru cremă:

  1. 100 g cremă mascarpone
  2. 50 ml smântână pentru frișcă
  3. 50 g zahăr pudră
  4. 1/2 linguriță scorțișoară
  5. 1/4 linguriță de ghimbir pudră
  6. 1/4 linguriță five spices (opțional)
  7. 1 vârf de linguriță (cuțit) cuișoare măcinate
  8. 1 vârf de linguriță (cuțit) nucșoară
  9. 400 g (+/-) piure de dovleac copt (la care avem nevoie de puțin zahăr brut și mirodenii după preferință, din cele menționate mai sus)

Cum procedăm

Baza:

  1. Punem într-un bol termorezistent untul, zahărul și ciocolata și le topim pe baie de aburi sau la cuptorul cu microunde.
  2. Lăsăm compoziția să se răcorească, apoi adăugăm ouăle bătute ușor în prealabil (avem grijă să răcim suficient compoziția – dacă turnăm ouăle când compoziția este prea caldă, ouăle se vor transforma în omletă), apoi extractul de vanilie.
  3. Cernem în bolul cu ciocolată făina în care am pus praful de sare și cacaoa, apoi amestecăm ușor doar cât să le înglobăm.
  4. Turnăm compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt, apoi pregătim crema.

Piureul de dovleac:

  1. Tăiem dovleacul de copt (soiul rotund, nu în forma de pară) bucăți mari, îl curățăm de pulpă, apoi presărăm pe deasupra puțin zahăr brut și mirodenii (după preferință).
  2. Îl coacem pentru 30 de minute la 180 de grade Celsius.
  3. După ce s-a copt, îl lăsăm puțin să se răcească, îl curățăm de pe coajă, iar pulpa o transformăm în piure (eu am făcut piureul cu o furculiță, dacă doriți să fie mai fin puteți folosi un blender).

Crema:

  1. Amestecăm toate ingredientele și le mixăm 1 minut la viteza maximă.
  2. Punem cu ajutorul unei linguri cremă din loc în loc peste compoziția cu ciocolată.
  3. Cu ajutorul unei furculițe facem un model marmorat, adică întrepătrundem crema de brânză cu compoziția cu ciocolată.
  4. Coacem la cuptorul preîncălzit la 170 de grade pentru 30 de minute.
  5. O lăsăm să se răcească în tavă, apoi o tăiem cuburi.

Categorii Lifestyle