The Brunch Affair a ajuns la Paris!

Just imagine this: un party în inima Parisului, cu suflet românesc. O locaţie exclusivistă, decoruri fascinante, oameni cool şi muzică de dansat până la răsăritul soarelui. Pare un vis frumos. Şi chiar asta a fost – un vis transformat în realitate de fetele de la The Brunch Affair, care au trecut la nivelul următor şi au organizat primul brunch internaţional. S-a întâmplat pe 13 aprilie, într-unul dintre cele mai noi cluburi din capitala Franţei, devenit rapid locaţia preferată pentru la crème de la crème parisienne. Manko Loko a fost gazda celui mai recent brunch semnat The Brunch Affair, un club cu un design impresionant.

Locaţia este una cu totul și cu totul specială, având în vedere numele pe care îl poartă, cel al lui Manco, fiul Zeului incaş al Soarelui. Decorurilor preţioase şi meniului sofisticat, cu preparate din bucătăria peruană, li s-au adăugat vibe-ul românesc, iar ce a urmat se vede în imagini. O atmosferă incendiară şi distracţie autentică, cum nu a mai văzut Parisul. Iar parizienii au învăţat ce înseamnă distracţia de la bruncheri veterani, care au venit tocmai de la Bucureşti ca să participe la eveniment.

Manko Loko a ajuns, la scurt timp după colaborarea cu The Brunch Affair, în topul cluburilor exclusiviste ale lumii. A intrat pe radarul The World’s Finest Clubs şi a fost selectat ca fiind una dintre cele mai tari locaţii din lume când vine vorba de distracţie.

Şi, dacă petrecerea organizată la numărul 15, pe Avenue Montaigne, a fost un succes, fetele de la The Brunch Affair spun că Parisul a fost doar începutul. Promit multe surprize, locaţii inedite şi distracţie garantată, aşa cum au făcut-o în ultimul an şi jumătate, de când s-au lansat pe piaţa petrecerilor elitiste din România. Şi continuă cu un party de poveste, #ByTheLake, pe 20 mai. Primul brunch din seria petrecerilor in aer liber din acest an va avea loc într-o locaţie chiar desprinsă din filme, la Bucharest Film Studios.