Intră vineri, 22 septembrie, în cinematografe, cel mai așteptat lungmetraj de debut al anului: „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu. Aici, într-un seminar teologic fără magie, adolescenții descoperă în felul lor lumea – cu abuzuri, preoți corupți, minciuni și toate cele câte se pot ascunde între zidurile unui astfel de loc. Ei sunt serafimii, sunt tineri, curioși și nebuni. Filmul atrage și prin faptul că pe lângă numele sonore din distribuție, precum Vlad Ivanov, ne pune în fața unor actori tineri, de care poate că am mai auzit și, cu siguranță, vom tot auzi! Cine sunt cei care compun gașca hip a serafimilor din cinema, aflați din rândurile care urmează.

ȘTEFAN IANCU

Cine esti?

Eu sunt Ştefan Iancu, m-am născut pe 26 decembrie 1997, la Bucureşti. Toată treaba cu actoria a început cumva încă de pe la 4 ani, iar apoi au tot venit roluri şi s-a alimentat treptat. La momentul de faţă am jucat în 14 filme, printre care „PU-239”, „Walking with the Enemy”, „Amintiri din Epoca de Aur”, „Kyra KyralIna” sau „Born to Raise Hell”.

Un pas în urma serafimilor

Înainte de toate, pentru mine, filmul a fost probabil cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea. Am avut ocazia să cunosc oameni faţă de care m-am apropiat şi de la care am avut ce învăţa. Rolul a venit în urma mai multor castinguri în decursul cărora am dat probă chiar şi pentru alte personaje. A fost interesant. Eu îl interpretez pe Gabriel, un puşti de 15 ani care are o doză foarte mare de curiozitate, care de multe ori nu îi e chiar benefică. E un fel de Harry Potter, dar într-un seminar teologic şi fără magie. Serios! Am fost plăcut impresionat de scenariu încă de la început, iar apoi ce mi-a atras atenţia în mod special a fost pasiunea pe care a avut-o echipa de filmare pentru acest proiect. Au fost extrem de dedicaţi şi pentru asta nu pot decât să îi felicit.

Filmul merită văzut din mai multe motive, dar mai ales merită văzut pentru că e un film bun, un film care aduce ceva nou şi reuşeşte să aducă ceva din cultura filmelor americane, lucru care nu cred eu că se realizează la noi. Nu ştiu exact cum aş rezuma-o, dar pot să zic că, dacă o dată la trei luni aş avea ocazia să mă întorc în timp şi să retrăiesc o zi oarecare de la filmare, aş face-o!

Cotidian

Sunt proaspăt student al UNATC-ului, dar nu ştiu încă exact cum va fi. Îmi doresc să continui să fac ce îmi place, şi anume actorie, şi să reuşesc să echilibrez atât filmul, cât şi teatrul. În materie de lucruri pe care le fac în afara contextului de actorie, e o gamă destul de largă. Mă uit la desene, citesc, mă joc fotbal, padel, baschet, mai scriu… Bineînţeles, ies cu prietenii, şi încerc cumva să îmi păstrez un grup de prieteni care nu au legătură directă cu actoria. Mi se pare că uneori e bine să mai ieşi din cadrul ăla. Tocmai de-asta, când ne vedem, rar vorbim de filme sau teatru. Vorbim despre fotbal, despre muzică, albume. Îmi place foarte mult să colecţionez tablouri, mici şi mari, cu actori. În special cu Marlon Brando şi James Dean, actorii mei preferaţi.

ȘTEFAN MIHAI

Cine ești?

Sunt Ștefan Mihai, m-am născut la Iași, pe 18 Februarie 1995. Am terminat Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, secția Arta Actorului, iar anul acesta mi-am luat licența la Universitatea Natională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, urmând să încep în octombrie, la aceeași universitate, masterul. Mi-a plăcut actoria de mic. Inițial, cred că prin clasa a VII-a, mama mi-a propus să mă înscriu la un curs de actorie la Palatul Copiilor din Iași, gândindu-se că băiatului ei i-ar prinde bine să aibă ca hobby pentru vârsta aceea actoria și că ar ajuta în dezvoltarea mea personală. Uite că s-a materializat în mai mult decât atât. Mi-a plăcut mediul acesta și, îndrumat atent de profesorii și oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul acestei călătorii, am descoperit cât de mult îmi place să mă joc cu mintea, cu trupul, cu situațiile, cu partenerii. Sunt foarte fericit că fac asta. Până în prezent am jucat în trei scurtmetraje și patru lungmetraje, având totodată plăcerea să fac parte și din proiectul „Comrade Detective”, un serial american apărut anul acesta. O experiență foarte frumoasă am avut lucrând la „Jaulas”, o producție spaniolă, în care m-am bucurat de primul meu rol principal, pentru că am avut ocazia să lucrez cu o echipă străină, să văd cum se face și în altă parte, să cunosc și să joc alături de actori spanioli de renume.

Un pas în urma serafimilor

Dar nimic nu se compară cu primul film! „Un pas în urma serafimilor” a fost o experiență definitorie pentru mine, pentru că astfel am luat prima dată contact cu lumea filmului și cu un rol important. Te cuprinde un sentiment foarte plăcut atunci când faci parte dintr-o echipă entuziastă. Castingul a fost unul lung. Am fost emoționat la prima probă, în ciuda atmosferei relaxante pe care o crease Daniel, alături de Floriela Grapini, directorul de casting. Am dat probă pentru alt personaj față de cel pe care îl interpretez în film, jucând o secvență alături de alți cinci tineri. Țin minte că aveam emoții înainte să-mi dau replica – că doar una aveam! – dar se pare că m-au ajutat, căci le-am captat repede atenția celor doi. Apoi au urmat alte probe, pe diferite personaje, căutând combinațiile cele mai potrivite pentru fiecare personaj, dar și ca grup, urmând ca Daniel să se oprească, în ceea ce mă privește, la Dorneanu. „Deci, Ștefane, știi cum e ăsta? El a intrat la seminar, și-a făcut niște prieteni și ușor a început să guste câte puțin din plăcerile vieții de puștan. Când a gustat și un pic din alcool, a decis că îi place prea mult și de acolo drumurile lor au mers numai împreună” – asta a fost indicația lui Daniel. Bineînțeles, nu înseamnă că Dorneanu este un băiat rău. Sigur că nu. Ca orice puști, își pune întrebări și este în căutare de răspunsuri, dar nici să se consume prea mult pentru ele nu îi place. Pasiunea lui este distracția, iar la seminar a venit doar de gura părinților. Păcatul lui este desfrânarea, iar în grupul format din Gabriel, Aid, Andrei, Olah și Voinea, el este cel care are grijă să anime și să păstreze atmosfera relaxantă. Însă, oricât și-ar da silința, tot el este cel care intră în belele și trage ponoasele. Pur și simplu, se țin necazurile scai de el. Dar cel mai bine îl veți cunoaște văzându-l!

Și apoi, a fost distractiv procesul în care noi, băieții din distribuție, eu, Ștefan, Ali, Alfred, Toto și Cristi, am căutat să ne cunoaștem mai bine între noi, într-un timp scurt, și să formăm relația aceea strânsă de prietenie. S-a filmat în trei calupuri, având pauze de câteva luni între ele, și a trebuit să păstrăm o legătură și în afara filmărilor și astfel, cu toții am rămas cu amintiri frumoase și cu prieteni noi. Iar lucrul cu Vlad Ivanov a fost o adevărată plăcere… A fost extrem de generos cu noi și mereu a avut grijă să ne împingă la capacitate maximă în momentul filmărilor. Aș invita oamenii să vadă „Un pas în urma serafimilor” pentru că este un film dinamic, care atinge probleme legate de moralitate, șantaj, diferențele dintre generații și credință, dar mai ales pentru că nu-ți dă voie să nu fii atent. Nu te obligă să ții cu vreun personaj, ci din contră, întâmplările din el te fac să-ți pui probleme, iar în final spectatorul trebuie să decidă singur cine are dreptate, cum singur trebuie să afle și Gabriel unde e Dumnezeu.

Cotidian

În viața personală, în prezent, continui cu studiile la UNATC. În ceea ce mă privește, îmi place să cred despre mine că sunt un băiat simplu, care vrea doar să-și facă treaba. Îmi place foarte mult să alerg, seara sau dimineața, nu contează pentru mine, să călătoresc și să cunosc oameni. Cred că întâlnirile pe care le avem, legăturile pe care le păstrăm și experiențele pe care le trăim ne definesc ca oameni, și mai cred că ar trebui să luam frumosul din orice. Adică partea plină a paharului. Eu așa fac și mi-e bine. Nu sunt neapărat fan agitație, de aceea când îmi petrec timpul cu prietenii, aleg varianta mai puțin gălăgioasă. Dar, cum din fiecare personaj pe care-l joci îți rămâne câte ceva, îmi place să mă și distrez.

ILIE DUMITRESCU JR.

Cine ești?

Numele meu este Ilie Dumitrescu Jr., alias Toto și m-am născut în Mexico City pe vremea când seniorul juca la CF Atlante. După câteva luni, ne-am întors în România unde am crescut si m-am dezvoltat. Am studiat actoria, la cursul de actorie înființat de Bobby Păunescu în parteneriat cu Ivana Chubbuck (o mare profesoară de actorie din Los Angeles). Deși am fost dintotdeauna pasionat de actorie, a fost nevoie de tehnică, experiență și lucru intens pentru a putea înțelege, puțin mai bine, tainele actoriei. Având la bază tehnica Ivanei, „Puterea Actorului”, am mers mai departe cu studiul actoricesc la facultate, la Londra. Am ales să practic actoria deoarece este profesia care mă reprezintă. Sentimentele, trăirile și experiențele sunt atât de amplificate și de vaste, încât te provoacă să fii curios, iubitor și sincer. Actoria este o formă magică de a face artă.

Un pas în urma serafimilor

Am fost la casting și am dat probă pentru personajul Aid, inițial. Apoi am fost rechemat, am citit pentru Olah și am mai fost chemat încă o dată, pentru a-l convinge pe Daniel Sandu, cu certitudine, că sunt pregătit pentru un asemenea rol. Olah este un adolescent care vine în seminar să-l caute pe Dumnezeu, însă, fiind format în cadrul respectiv, înțelege că minciuna este calitatea supremă pe care trebuie să o aibă un preot. Fiind meticulos și foarte înrăit de sistem, el manipulează pentru a supraviețui în seminar. Amintirile de la filmări sunt unele dintre cele mai plăcute și am fost impresionat și onorat să fac parte din acest proiect care cuprinde atâtea talente și atâția oameni pasionați și determinați. Vlad Ivanov face un rol deosebit, ce merită văzut, poate și revăzut. Motivul principal pentru care oricine ar trebui să vadă acest film? „Un pas în urma serafimilor” evită curentul minimalist și ridică nivelul viitoarelor producții românești în ceea ce privește consistența poveștii, atmosfera, imaginea, culoarea și coloana sonoră foarte bine aleasă.

Cotidian

Îmi place să am o viață echilibrată, care să cuprindă cât mai multe elemente diferite, într- un program ordonat și bine stabilit. Mă inspiră orice este legat de artă și de spiritualitate. Sportul de întreținere este un mod sănătos în care pot să depășești stresul și barierele psihice care ne bulversează. Îmi place să fiu pozitiv, să învăț lucruri noi și să citesc, mai ales cărți despre dogme, doctrine cu tematică istorică, mistică religioasă și pline de conspirație.

CRISTIAN BOTA

Cine ești?

Cristian Bota, născut în București pe data de 16 mai 1992, am terminat master-ul și licența la secția de actorie a UNATC. În 2014, am fost nominalizat la Premiul GOPO pentru „Tânără speranță” pentru rolul principal din „Poarta Albă”, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Am jucat apoi atât în producții românești, cât și străine, teatru am jucat la Teatrul Metropolis în spectacolul „7 dintr-o lovitură” (regia: Lia Bugnar) și la Teatrul Național în „Recviem”, în regia lui Alexandru Dabija. Cele mai recente filme în care joc sunt „Un pas în urma serafimilor”, „Perfect sănătos” și „Octav”. Acum un an am pus bazele propriei mele case de producție, și am realizat două scurtmetraje – „Karmasutra” și „Lame Duck”, selecționate la festivaluri internaționale precum Montreal Festival des Films du Monde sau Madrid International Film Festival. Inițial am vrut să mă îndrept către facultatea de Drept, dar tatăl meu îmi tot repeta să aleg ceva care să îmi facă plăcere și am realizat că asta îmi doresc.

Un pas în urma serafimilor

Am obținut rolul din „Un pas în urma serafimilor” după un întreg proces de casting și nu am știut ce rol joc până la semnarea contractului. Acesta este cel mai important proiect la care am lucrat și cred că este filmul unei generații și piatra de temelie a unui alt val. Voinea, personajul interpretat de mine, este un băiat cu caracter puternic, ce mușcă pentru a nu fi mușcat, are o mască în spatele căreia își ascunde sensibilitățile și slăbiciunile, el fiind de fapt un băiat sensibil.

Dacă v-ați pus vreodată întrebări legate de credință și de ce este drept sau incorect, ăsta este un film pe care trebuie să îl vedeți. Când am văzut „Un pas în urma serafimilor” a fost cel mai frumos moment, a fost incredibil cum s-au legat toate acele mici secvențe. A fost pentru prima dată în viața mea când un film a fost cu adevărat peste așteptările mele.

Cotidian

Am un băiețel minunat de opt luni, Pavel Cristian, îmi place să scriu scenarii de film în timpul liber, fac foarte mult sport, joc cel puțin o dată pe săptămână tenis de câmp și fotbal plus programul de plimbări zilnice cu Smart, beagle-ul meu.

ALI AMIR

Cine ești?

Sunt Ali Amir, m-am născut în București, pe 24 ianuarie 1996. Am intrat la facultatea de arte Ruskin University din Londra, dar nu am putut termina studiile din cauza unor probleme personale. A trebuit să mă întorc în țară și în prezent sunt în probe pentru admiterea la o facultate de arte din București. În Londra, am studiat regie și scenaristică de film, ceea ce vreau să urmez și aici. Am făcut o pasiune pentru regie încă de mic, mi-am dorit tare mult să scriu un lungmetraj și să îl pun pe marile ecrane. Am făcut cunoștință cu actoria cam pe la zece ani, atunci când tatăl meu m-a dus la Buftea pentru un casting, eu neștiind cu ce se mănâncă această meserie, doar am citit, firesc, la prima vedere textul și producătoarea a fost foarte încântată. Am dat casting pentru „Inimă de țigan” în regia lui Iura Luncașu, pe atunci producătoare fiind Ruxandra Ion, căreia îi mulțumesc pe această cale pentru șansa pe care mi-a oferit-o. În continuare am avut o colaborare destul de lungă cu Media Pro, interpretând roluri în serialele „Regina”, „Aniela”, „Iubire și Onoare” și „Las Fierbinți” (rol episodic). De-a lungul acestor ani am văzut cât de frumoasă este meseria de actor și că te poți transforma în orice vrei tu, de la cerșetor până la sfânt.

Un pas în urma serafimilor

Odată cu filmul „Un pas în urma Serafimilor” a venit și primul meu rol secundar, primul rol important din cariera mea. Îmi amintesc că, într-o dimineață îmi sună telefonul, văd un număr de România și răspund. La celălalt capăt al firului era o doamnă foarte entuziasmată, Floriela Grapini, directorea noastră de casting, un om extraordinar, cu un ochi bine dezvoltat când vine vorba de talente. Am răspuns, m-a întrebat dacă vreau să particip la casting, mi-a povestit despre ce e vorba și am zis „OK, dar eu sunt în Londra, cum vom proceda?” și mi-a spus că pe Skype, e o metodă care se aplică des în alte țări și așa vom proceda și noi. „Îți voi trimite un email cu secvența pe care o vei da la casting.” Am închis și nu am luat în serios absolut nimic din ce mi-a spus și am crezut că nu va mai suna. Stabiliserăm o dată și o oră când să dăm castingul și în ziua respectivă îmi sună telefonul, la ora probei. Răspund și spun că nu prea am semnal de internet și voi suna înapoi în cinci minute. Am revenit și am dat casting cu Daniel Sandu, un regizor extraordinar! Sunt sigur că începând cu acest film cariera lui va lua o nouă întorsătură. Revenind la discuție, trebuie să specific că nu am citit niciodată ce mi-a trimis Floriela pe mail, habar n-aveam de text, doar că, după ce le-am spus că nu am semnal, am închis telefonul, am deschis repede acel e-mail și m-am uitat doar o dată peste text. Daniel m-a ajutat foarte mult, în sensul că m-a lăsat pe mine să fiu relaxat în lumea mea, ceea ce el chiar căuta, tot castingul a decurs ca o simplă discuție. După două-trei zile mă sună Floriela și îmi spune că am luat proba, am fost bucuros, evident, dar nici prin minte nu-mi trecea ce urma să fie. Pentru mine, „Un pas în urma Serafimilor “ înseamnă foarte mult, atât sufletește cât și professional. Aid Akil, personajul pe care îl interpretez, este lacom, carismatic, inteligent și cu mult lipici la bani. M-am regăsit într-o oarecare măsură în acest rol, poate și din pricina găștii de prieteni pe care am avut-o, dar și datorită situațiilor prin care personajul a trecut. Când venea vorba de bani, Aid nu avea limite, unde era profit era și el, dacă nu avea ceva de câștigat de la tine sau de la situație, nu îl interesa. Este un film care merită văzut din punctul meu de vedere, este cu și despre tineri, nu atacăm biserica, nu amplificăm vreun conflict bisericesc, pur și simplu arătăm întâmplările a șase tineri dintr-un seminar teologic.

De-a lungul timpului, am avut ocazia și norocul să lucrez cu actori mari precum Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Marin Moraru, Florina Cercel și mulți alții. Cu Vlad Ivanov am avut onoarea să joc doar în acest film, și pot spune că la ora actuală este cel mai bun actor din România. A dat dovadă de mult profesionalism și de un caracter aparte. Mi-a mai plăcut foarte tare că eu și colegii mei nu am fost niciodată invidioși pe rolul pe care îl are celălalt. Când ai un grup de baieți și îi pui pe toți în același loc atâta timp, e greu să nu se iște scandaluri sau răutăți, dar la noi nu a fost cazul. Personajele pe care le-am interpretat au fost atât de bine conturate și au avut o misiune atât de clară de îndeplinit, încât nu aveam cum să „poftim” la celălalt. Și este în întregime meritul lui Daniel. La filmări am legat prietenii și, mai mult de atât, am creat o familie – când ne puneam pe glume râdea toată echipa, oricât de obosiți eram și observam că de la zi la zi, de la calup la calup, ne uneam și mai mult și randamentul nostru la cadru era tot mai bun.

Cotidian

Sunt o persoană liniștită de fel, în timpul liber îmi place să scriu scenarii și să mă uit la filme sau să mă joc pe consolă. Îmi place fotografia și mă mai duc uneori să pozez natura. Petrec destul de mult timp pe telefon, îmi place fotbalul la nebunie – când eram mic am vrut să mă fac fotbalist, era visul meu, dar nu aveam talent pentru meseria asta. Îmi place să cânt și de multe ori cânt în mașină, ascult orice fel de muzică. Nu îmi plac cluburile, prefer grătarele în curte sau terasele în aer liber atunci când ies cu prietenii. Visez să ajung un mare regizor, asta este ceea ce vreau să fac mai departe, actoria rămâne pe locul doi. Dacă apare ceva legat de actorie cu atât mai bine, dar dacă nu, îmi voi continua visul și voi munci până când îl voi împlini.

Foto: Cornel Lazia, „Un pas în urma serafimilor”