“Câini” încolţiţi de fiare sălbatice (Recenzie de film)

Primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, filmul românesc care a luat anul acesta premiul criticilor la secţiunea Un Certain Regard de la Cannes şi singura producţie românească din competiţia TIFF. Iată motivele şi iată-mă la Cluj, curios să văd Câini mai degrabă decât pe Sophia Loren. În drum spre cinematograf, am luat cu mașina trei producători de film pe care îi cunoscusem la conferinţa de presă. Erau din Anglia, Ungaria şi Cehia şi am fost bucuros să aflu că ştiau pe de rost distribuţia Câini-ilor. Şi nu doar ei erau nerăbdători să-l vadă! Părea că tot ce e biped în Cluj voia la filmul cu nume patruped. S-a stat şi pe trepte şi în picioare şi pe jos, dar senzaţia generală de ameninţare din film s-a instalat atât de repede, încât nimeni nu s-a mişcat timp de o sută de minute.

Dragoş Bucur este Roman, tânărul de la oraş venit într-un sat din Dobrogea pentru a vinde pământul bunicului său, iar Raluca Aprodu este Ilinca, iubita sa. Par victime clare în jocul unor contrabandişti care consideră că totul le aparţine în pustietate. Câinii buni sunt încolţiţi de fiarele sălbatice conduse de Vlad Ivanov (în rolul lui Samir) care, de la un film la altul, este din ce în ce mai bun în rolurile din ce în ce mai rele. Chiar el spunea la finalul premierei că „nu mă gândeam că o să joc un personaj mai rău decât Domnul Bebe din 4 luni 3 saptămâni și 2 zile”. Iar pe Gheorghe Visu, care aici este poliţistul captiv între onoare şi tăcere, îmi era dor să îl văd „supărat”.

Personajele sunt excelent conturate, memorabile ca-n Ion al lui Rebreanu. Când citeşti etichete precum thriller românesc/western românesc, încă mai faci comparaţia cu maeştrii americani ai genului şi te aştepţi la un rezultat autohton tras de păr. Câini e altfel: nimic forţat, nimic exagerat. Setea de aventură nu-ţi este potolită cu pungi de sânge, împuşcături şi efecte speciale, dar nici nu simţi că pelicula îţi rămâne datoare la capitolul şoc şi groază. Mirică, regizor şi scenarist, ştie când şi unde să călce pedala pentru a polua normalul cu fumul gros al anormalului.

Până şi umorul nu face altceva decât să prevestească răul: „Mi-e frică de Dumnezeu, dar și Lui îi e frică de mine…”, spune un personaj. Regulile sunt făcute de nelegiuiţi şi nu de lege în acest no man’s land. Prăpastia dintre Samir, stăpânul pustietăţii şi Roman, tânărul cocoloşit de la oraş, devine falia San Andreas. Câini nu este despre câini, dar tensiunea lui puternică te face să te agăţi de lătratul Poliţiei (căţeaua din film) ca de o ultimă şansă de scăpare.

Dragoș Bucur vorbește despre Câini la “Life Couch” – Click AICI

Bogdan Mirică, despre Câini, într-un interviu, AICI.