Călător de profesie: Raluca Feher
Prima dată când am făcut un interviu cu Raluca Feher o percepeam ca pe un publicitar de profesie care într-o zi și-a luat lumea-n cap, a evadat în America de Sud, despre care a scris o carte. Tocmai publicase primul volum din America dezgolită de la brâu în jos (editura Trei, 2015), în care își consemna impresiile de călătorie din America Latină. Au trecut câțiva ani de atunci. Între timp, Feher a publicat și volumul doi din America dezgolită de la brâu în jos, a fost în Asia și a scris apoi Splendidul loc al fericirii supreme sau cum a găsit Feher Mongolia, Coreea și Japonia (ed. Trei, 2016) și am ajuns să o percep ca pe un călător de profesie căruia i se întâmplă să evadeze în publicitate. Dar ce știu eu despre Feher? Ne-am întâlnit în acest an, când și ea, și eu am făcut parte dintr-un grup de jurnaliști, fotografi și bloggeri care au vizitat Palestina. Ziua de 15 mai ne-a prins pe străzile Betleemului, alături de localnicii care protestau de Ziua Catastrofei sau Al Nakba, rămasă așa din 1948, când pe 14 mai (Ziua Independenței Israelului), se încheia mandatul britanic asupra Palestinei, iar pe teritoriul acesteia apăreau două state, evreu şi arab, și iată că după aproape 70 de ani, războiul continua, palestinienii mărșăluiau pe străzi, iar dinspre Zidul care separă orașul de Israel, israelienii aruncau în ei cu grenade lacrimogene, atunci am fugit pe străduțe lăturalnice laolaltă cu mulțimea, nu ne doream decât să scăpăm de mirosul acut de gaz lacrimogen, și locul acela părea că își pierduse frumusețea, dar în zilele următoare am vizitat Ierusalimul, și Hebronul, și Ierihonul, și Marea Moartă, și Iordanul și am căutat să înțelegem. Iar acum, la câteva luni distanță, ca într-o continuare a poveștii, Feher ne invită la Point, la un mic festival de film, Lupta pentru Țara Sfântă, cu producții din Israel și Palestina. Pornind de aici, am întrebat-o pe Raluca Feher despre Palestina văzută de ea, dar și despre America Latină sau Asia, despre Brașovul de zi cu zi, despre cum scrie, despre cum e să vezi lumea cu ochii larg deschiși. Iar ea mi-a trimis repede, repede de tot, rândurile de mai jos. Citiți-le și voi. Și, la final, poate ne întâlnim în seara asta și mâine la Point, doar ca să ajungem împreună în Orientul Mijlociu, în chiar mijlocul conflictului israeliano-palestinian (din filme)!
Actual. Un festival al filmelor dintr-o zonă de conflict
Festivalul ăsta, e mult spus festival, are două zile, 28 și 29 noiembrie. Are loc la Point, începând cu ora 17.00. În fiecare zi sunt două filme despre conflictul palestiniano-israelian și fiecare zi se termină cu o dezbatere moderată de jurnaliștii Cristina Cileacu și Cătălin Gomboș. Veniți la Lupta pentru Țara Sfântă ca la o degustare a unui fruct pe care nu l-ați mai întâlnit vreodată. Se vor arăta lucruri și se vor spune lucruri care nu s-au mai spus niciodată de către mass-media mainstream din România. De altfel, festivalul suferă de un blocaj total din partea acestei mass medii tradiționale. Este absolut hilar că, după ce în prealabil câteva televiziuni, posturi de radio și site-uri de știri au anunțat că vor fi partenerii noștri media, s-au retras iute, invocând scuze complet neplauzibile.
O călătorie din 2017. Palestina
O destinație dintr-o carte: America Latină
M-aș muta mâine în Argentina. Cochetez cu ideea să mă întorc, sunt sigură că o voi face în câțiva ani, dacă mai trăiesc. Buenos Aires este un oraș incredibil, cel mai mare număr de librării pe cap de locuitor, cel mai mare număr de psihologi pe cap de locuitor, taximetriști în cămăși apretate, vorbind despre Gogol. Ce ai putea să îți dorești? Simpatică a fost conversația cu unul dintre directorii Băncii Naționale a Columbiei, peste care am dat într-o cârciumioară discretă în Bogota. Când a auzit că sunt din România mi-a spus că știe că suntem praf, cea mai săracă țară din Europa, coruptă, mizeră. Asta a văzut într-un documentar. Se temea să vină în România din cauza violenței și, când eu am început să vorbesc despre FARC, Escobar și traficul de droguri, a zis că astea sunt povești. America de Sud, poate pentru că stă cu capul în jos, are o părere despre noi la 180 de grade față de ceea ce credem noi despre țărișoara noastră.
O altă destinație dintr-o carte: Asia
Cotidian. Brașov
M-am întors în 2014, la insistențele prietenului meu care, bucureștean fiind, nu mai suporta Bucureștiul. De când am venit, am pus cinci kile pe mine. Mănânc, dorm, scriu în vârful patului, mănânc, dorm. Mai ies la vinuri cu prieteni, mulți bucureșteni refugiați la Brașov.
Fac naveta între Brașov și București, vin joi-vineri înapoi în Brașov, dorm, mănânc, mai dorm un pic, citesc. Mă trezesc la 11.00 spre oroarea maică-mii care se teme că o să crăp de foame la pensie, căci în toate poveștile părinților noștri apare cuvântul Pensie. Dar eu sunt la pensie deja și sper ca la 56 de ani să intru în sfârșit în câmpul muncii.
Îmi place cârciuma prietenului meu Vali Bărbat, Tipografia. Sunt câteva restaurante italienești bunicele, a apărut un grecesc excelent, Athanasios, sper să nu dea cu mucii în fasole prea curând. Se mai fac chefuri, se mai gătește pe la unul-altul pe acasă, se merge la Balvanyos, Moeciu și prin zonele săsești la petreceri. Brașovul e frumos, dar eu sunt o putoare și nu mă bucur de el.
Proiecte marca Feher. Ce proiecte îți ocupă timpul acum, unde să te urmărim?
O întâmplare mai puțin obișnuită
Am întâlnit o groază de oameni interesanți în călătoriile mele. Unul dintre ei m-a convins să iau ayahuasca. Ca să-mi fac și eu vânzare la carte, spun doar că povestea ayahuascăi, unul dintre misterioasele droguri-medicament ale Amazonului, apare în America dezgolită de la brâu în jos, volumul 2.
O stradă pe care te-ai întoarce oricând
La masa de scris
Pe net
Sunt o victimă a bulei, recunosc. Citesc ce văd la prietenii mei de pe feisbuc, mă uit la videourile pe care le postează ei. Fiind de modă veche și fixistă, am rămas agățată de Hotnews, urmașul lui Revistapresei, site-ul conceput acum 17 ani de acest improbabil vizionar al internetului, Ioan Mărgărit Țimbolschi, pe care am avut plăcerea să-l cunosc când era încă la Capital. Am app-ul BBC și cel al lui Guardian și mai intru pe Intercept când Iulian, prietenul meu, mă trage de mânecă.
