Fibromul uterin este cea mai frecventă tumoră benignă a tractului genital feminin, care afectează între 20% și 40% dintre femeile aflate la vârsta fertilă. Simptomele acestei afecțiuni sunt caracterizare prin sângerări uterine excesive, anemie, durere, presiune uterină, urinare frecventă sau incontinență și infertilitate. Fibromul uterin simptomatic are, de asemenea, un impact semnificativ asupra calității vieții pacientelor. Aceste tumori sunt, în mod obișnuit, excizate chirurgical și, din păcate, sunt principalul motiv pentru histerectomie.
Se estimează că în UE sunt efectuate anual aproximativ 300 000 de intervenții chirurgicale pentru tratarea fibroamelor uterine simptomatice, dintre care aproximativ 230 000 sunt histerectomii. Solutiile de tratament invazive nu reprezintă o opțiune pentru femeile care își planifică o sarcină sau pentru cele aflate în pre-menopauză și care se așteaptă ca simptomele asociate fibromului să se remită.
În urmă cu cinci ani, a fost lansată pe piață un nou tratament medicamentos, conservativ, dezvoltat special pentru managementul de lungă durată al fibromului uterin. Acest moment a marcat o nouă etapă în tratamentul acestei afecțiuni, ușurând viețile a milioane de paciente din întreaga lume și ajutându-le pe multe dintre acestea să își prezerve fertilitatea.
„Trebuie subliniat că, până în acest moment, ulipristal acetat (UPA) 5mg este singura medicație care este țintită pe tratamentul medicamentos al fibromului uterin. Posibilitatea de a-l utiliza este foarte importantă mai ales la pacienta infertilă, căreia îi oferă șansa salvării uterului. De asemenea, utilizarea lui la pacienta tânără este foarte benefică pentru că reduce volumul fibromului, complicațiile, simptomatologia (mai ales metroragia) și reprezintă de multe ori o alternativă la tratamentul chirurgical. Este un tratament prietenos, ușor de administrat”, a declarat Dr. Zorela Sgarbură, medic primar OG, doctor în științe medicale.
Conform celor mai recente statistici, până în prezent 625 000 de femei au fost tratate prin aceasta metodă, în 82 de țări, contribuind astfel la o scădere generală a numărului de intervenții chirurgicale.
Mai multe informatii despre fibromul uterin, cauze, simptome și opțiuni de tratament sunt disponibile pe pagina de facebook Fibromul uterin. Află. Discută. Decide și pe desprefibrom.ro.