Ori de câte ori merg în vacanță, am grijă să îmi iau la mine două, trei cărți, gândindu-mă că e momentul perfect să recuperez la capitolul lectură. Nu îmi iese întotdeauna planul și nu reușesc să bifez toate titlurile de pe lista mea, dar cel puțin știu că am plecat pregătit. Și dacă tot vin sărbătorile și urmează câteva zile de relaxare, m-am „echipat” corespunzător: Tarantula, romanul lui Bob Dylan, care anul acesta a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, este deja în bagajul meu de vacanță. Iar tiza și colega mea, Bianca Popescu, cel mai bun Secret Santa din lume, știe că îmi place să descopăr lucruri legate de psihologia umană, așa că volumul Optimismul inteligent, de Alain Braconnier, a fost o alegere excelentă și merge de minune cu o altă carte pe care mi-am propus să o citesc în această vacanță: Inteligență emoțională 2.0., de Travis Bradberry și Jean Greaves.
Dar cum câteva recomandări în plus nu strică niciodată, i-am întrebat pe Cristian Șimonca, Tatiana Ernuțeanu, Veronica Zaharia și Ovidiu Mureșanu care sunt cărțile pe care le-ar pune ei în bagajul de vacanță. Propunerile lor sunt extrem de interesante!
Cristian Șimonca, www.bloguluotrava.ro
„Momentul ăsta din an este despre vacanţă, timp liber şi relaxare. Şi cum cred că cititul este unul dintre cele mai relaxante lucruri de pe lumea asta, o să va fac trei recomandări de cărţi de luat în vacanţă. Prima recomandare este o carte plină de adrenalină, despre aventură. Despre viaţa privită prin ochii unui grup de puşti care scapă teferi din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Împăratul muştelor de William Golding este cartea ideală pentru vacanţa asta de iarnă pentru că este plină de aventură şi pentru că pune nişte semne de întrebare la care încă mai căutăm răspunsuri. «Omul nu este făcut că să fie înfrânt. Pe om poţi să-l distrugi, dar nu poţi să-l înfrângi.» – fragmentul face parte din a doua recomandare pe care o am pentru voi. Bătrânul şi marea, una dintre cele mai frumoase cărţi scrise de Hemingway, este o lectură extrem de plăcută într-o zi de relaxare la gura sobei în decembrie. Îmi place cartea asta pentru că este dominată de conflicte emoţionale puternice şi pentru că spune mai clar decât oricine că un om poate să fie distrus, însă niciodată nu poate să fie înfrânt. Ultima recomandare de carte are ca subiect alergarea pe distanţe foarte lungi, un stil de viaţă pe care autorul, dar şi mulţi oameni din jurul meu l-au adoptat. Cartea lui Murakami – Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă – este o carte care vorbeşte despre voinţă, determinare şi explică pe înţelesul tuturor cum stă treaba cu acest mod de viaţă extrem de sănătos şi cât de important este creierul nostru în această ecuaţie. Este o carte care explică cum temerile pot să fie înfrânte, despre cum slăbiciunile pot să devină avantaje şi despre cum noi putem câştiga – doar dacă ne dorim – războiul cu noi prin voinţă.”
Tatiana Ernuțeanu, www.thehotspotgirl.com
„Cărţile descriptive sunt favoritele mele. Aşadar, păstrând nota, recomandările mele sunt: Aristocraţi români în lumea lui Proust de Mihai Dimitrie Sturdza, Jurnal berlinez ’38 de Martha Bibescu, Prea mândră, prea fragilă. Romanul Mariei Callas de Alfonso Signorini şi Despre frumuseţea uitată a vieţii de Andrei Pleşu.”
„Pentru că cele mai frumoase vacanţe sunt cele în care se întâmplă multe lucruri şi în care se râde mult, recomand Trei într-o barcă de Jerome K. Jerome.”
Ovidiu Mureșanu, www.ovidiumuresanu.com
„Vacanţa de Crăciun este una în care mă bucur de momentele destul de rare pe care le împărtăşesc cu familia, aşa că am destul de puţin timp pentru lectură. Cum totuşi sunt însoţit întotdeauna de nişte cărţi, oriunde aş merge, de data asta aş pune sigur în bagaj cele două volume lansate împreună recent: Blogstory al Norei Iuga şi Deviaţii de Stereo al Ioanei Cristina Casapu. Cum vacanţele sunt făcute să visezi la alte vacanţe, va îndemn să citiţi Rătăcirile Fetei Nesăbuite a lui Llosa, carte ce o să vă poarte prin toată lumea (eu chiar am constatat într-o vacanţă la Londra că locuiam chiar în hotelul Russel, descris în carte), sau Umbra Vântului a lui Carlos Ruiz Zafon, ce o să va facă poftă să vizitaţi sau revizitați Barcelona cea magică.”
CITEȘTE ȘI: 5 cărți despre Crăciun numai bune de făcut cadou