Plasat la intersecţia dintre film, muzică şi artă, FIESTA DEL CINE îşi anunţă ediţia-pilot, ce va avea loc pe data de 1 septembrie, începând…
Festival du Bonheur este primul festival de mâncare organizat în Mamaia Nord – Constanța, eveniment care aduce în același loc experiența str…
Așa cum vă spuneam în episodul trecut, luna august este luna festivalelor de muzică la noi în țară, așa că am încercat și la Look Who’s Driv…
Deși Game of Thrones a ajuns la cel de-al șaptelea sezon, frenezia publicului nu s-a domolit deloc, așa cum se întâmplă, de regulă, după dou…
Este oficial: Daniel Craig a acceptat să facă un nou film din seria James Bond, așa că, în 2019, când se preconizează că va fi lansată pelic…
Cu fiecare an ce trece înţeleg tot mai bine de ce i se spune A Festival Like A Holiday! Pentru că are loc într-un spaţiu verde, absolut minu…
Mi-a fost mereu greu să mă gândesc la o rulotă ca la o modalitate de cazare pe care măcar s-o iau în calcul (și nu, nu, campingul și cortul…
Este sezonul fructelor de pădure, așa că duminica aceasta vă provoc să încercați o rețetă foarte simplă de pandișpan cu afine.
Dacă e sâmbătă, e vremea pentru un nou episod Keeping Up With Alist. Astăzi vă arătăm o parte din experiența de la festivalul Untold dar nu…
Ziua de 17 august este dedicată designului de produs responsabil. Asociația D’Avent invită La Firul Ierbii (Splaiul Unirii, nr. 160) designe…
I-am pus zece întrebări lui Mircea Eremia, iar el a răspuns numai prin desene. Enjoy! 😉
A mai rămas foarte puţin până la Summer Well 2017, iar eu aştept ediţia din acest an mai mult decât pe oricare alta, pentru că de-abia aştep…