Am făcut niște brioșe de toată mândrețea (nu știu de unde exprimarea asta dar o las așa deocamdată). Le-am scăldat în dulce de leche, un car…
În acest weekend ne-am gândit să vă invităm cu noi la o ședinta foto. Acum puteți vedea ce se află cu adevărat în spatele imaginilor finale….
La nivel global, reciclarea este un fenomen încă insuficient dezvoltat, însă veste bună este că lucrurile se mişcă în direcţia potrivită. Su…
Număr pe degete serialele la care m-am uitat de-a lungul anilor. Sex and the City, Gilmore Girls, Grey’s Anatomy și puțin Beverly Hills în c…
10 minute savuroase cu Adrian Despot despre albumul “Șase Șase”, rețele de socializare, talent show-uri, dar și despre ciudățeniile lui, căr…
Café Society, cel mai recent film al lui Woody Allen care a inaugurat Festivalul de la Cannes din 2016, va fi proiectat în premieră absolută…
Povesteam în urmă cu aproape o lună că aștept cu nerăbdare să apară The Handmaid’s Tale, o producție Hulu, cu Elizabeth Moss, Joseph Fiennes…
Nu, nu este o glumă! Jude Law tocmai a intrat în universul magic al lui J. K. Rowling! Actorul nominalizat de două ori la Oscar (pentru rolu…
Digital Divas Awards oferă, an de an, recunoaştere celor mai creative, mai originale şi mai relevante proiecte online din fashion şi beauty…
Britanicii de la Public Service Broadcasting și show-ul lor spectaculos cu imagini de arhivă, cine-concerte pe filme de Buster Keaton și ani…
Ode Mountain? Hal Auden? Wyatt Isabelle? Sunt nume care sună atât de ciudat, încât ne întrebăm cât de mult s-au gândit părinții înainte să l…
Numărătoarea inversă a început pentru cea mai așteptată sărbătoare a primăverii. Paștele este un prilej nemaipomenit pentru a-ți aduna gașca…