Thriller-ul psihologic Remainder, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin și a fost selectat în competițiile TIFF și Festiva…
Consolidat în ultimele luni, Palatul Universul va găzdui începând cu vineri, 25 noiembrie, cel mai nou teatru din București: Apollo111. Noul…
Vara trecută, pe 16 iulie mai exact, la Electric Castle, eram în primele rânduri la concertul Coma, alături de sute de oameni pentru care mu…
Pentru un viitor mai bun, accesul la educație de către toți copiii este o condiție esențială. De 26 de ani, accesul la educație în mod egal…
Ia în test-drive aceste zece aplicaţii ale unor vedete internaţionale de care cu siguranţă ai auzit şi viaţa ta va fi mai colorată şi mai uş…
Conceptul de parfum care aminteşte de mirosul rujului nu este unul nou (Lipstick On, sub semnătura Maison Margiela, este un exemplu bun), în…
Poate că îți petreci ultimele minute din timpul programului de lucru cu ochii țintiți la ceas. Sau poate că muncești până la fix și, de înda…
În fiecare an, în preajma Sărbătorilor, apar cel puţin două, trei filme de Crăciun, aşa că zona cinematografică este acoperită. În cazul căr…
În vremurile (nu) de mult apuse, a călători însemna a-ți lua bilete de avion spre cea mai populară destinație, a te caza la cel mai renumit…
Pentru că e o toamnă târzie, cel mai nimerit sezon pentru teatru, ce-ar fi să facem un tur printre unele dintre spectacolele de-acum? Ce-ați…
Calendarele advent au devenit populare la mijlocul secolului al XIX-lea şi reprezentau o modalitate de a număra zilele până la ajunul Crăciu…
Înainte de a începe, o sa vă propun un exerciţiu rapid de imaginaţie. O să vă provoc să vă gândiţi la toate task-urile voastre zilnice, de l…