Am cu bezeaua o istorie veche. De când eram foarte mică aș fi mâncat zilnic o tonă. Doar că mamei, de altfel extrem de pricepută la prăjitur…
Feli revine pe piața muzicală, după o foarte scurtă pauză, timp în care a exersat un pic experiența de mămică. Artista a lansat acum o nouă…
Vești bune pentru fanii artistului italian Alessandro Safina! Toți cei care vor să facă un cadou special persoanei iubite de Valentine’s Day…
Text de Ștefania Isar În ciuda faptului că iarna e în toi și nu avem vreun motiv să ne gândim prea curând la primăvară, ce spui de o sesiune…
Iarna nu pare să plece prea curând de-aici, iar gerul nu vrea deloc să se ducă și-n alte țări, că vorba aia, pe noi ne-a „bucurat” destul și…
Știm deja că nu există în plan, cel puțin în perioada următoare, pentru un Sex and The City 3, însă orice mică știre referitoare la serial,…
Când a fost ultima oară când te-ai bucurat de o activitate ludică, ai pierdut noțiunea timpului și te-ai simțit din nou ca în copilărie, la…
Și daaaa, sunt aici! După gala Globurilor de Aur și decernarea Critics’ Choice Awards, a venit momentul să descoperim și nominalizările de l…
„Bohemian Rhapsody”, „Green Book” şi „Roma” se numără printre cele opt pelicule nominalizate la categoria „cel mai bun film” a premiilor Osc…
„Ibrik Kitchen” se numește restaurantul românesc care a ajuns în topul celor mai bune restaurante din Paris. Proprietarii, doi români, s-au…
Zilele aceastea circulă zvonuri că Victoria Beckham și David Beckham divorțează. Nu e prima oară, de-a lungul relației lor au avut numeroase…
Madonna este de nerecunoscut! Vedeta și-a surprins fanii când a postat o poză pe Instagram cu noul ei look. Aceasta ar fi renunțat la părul…