Mai tineți minte întrebarea aceea nesuferită care ni se punea când eram mici? Ce vrei să faci tu când o să fii mare?! Ei bine, aproape invariabil, câțiva ani de zile, eu am răspuns că vreau să lucrez într-o bibliotecă. Pentru că acolo, îmi imaginam eu în mintea mea de copil, aș fi avut timp suficient să citesc tot ce-mi doresc și nu m-ar mai fi întrebat nimeni de ce, în locul manualelor de fizică, eu aleg să colecționez volume de povești. Și mai exista un motiv cât se poate de serios ca să-mi visez maturitatea între rafturile pline de cărți ale unei biblioteci: îmi imaginam că acolo aș putea visa, nestingherită, cât e ziua de mare, la călătorii de genul celor descrise în romanele de aventuri.

Evident, nu m-am făcut bibliotecară. Prin liceu, am început să înțeleg că timpul e o chestiune mult mai serioasă și că, indiferent cât de mult m-aș concentra, n-aș reuși să fac ca ziua să aibă mai mult de 24 de ore, că existau și teme pe care trebuie să le faci, chiar dacă nu ai chef, pentru că altfel recapitularea de teză devenea mai dificilă. Și că weekendul, la final, avea tot doar două zile, în care încercam să înghesui, pe lângă teme și antrenamente la înot, orele dedicate romanelor mele dragi, biografiilor și poveștilor despre tărâmuri necunoscute. Și tot atunci, între rebeliunile de adolescentă și visele de a fi ori un fizician celebru ori un jurnalist care să transmită din zonele de război, am început să beau cafea (a mea, și nu sorbită pe furiș din ceașca mamei). Și să colecționez clipe frumoase. Culmea, cu cât îmi propuneam să explorez mai multe locuri, să îmi petrec mai multe ore cu prietenii, cu atât timpul părea că se… dilată. De parcă, undeva, fericirea pe care o aveam atunci când stăteam de vorbă cu mama la o cafea, serile petrecute cu prietenii, cărțile care mă țineau trează până la 5 dimineața aveau acea putere magică de a face timpul să devină enorm, ca un balon de heliu la o aniversare de 16 ani.

Da, așa e, n-am devenit bibliotecară. Însă n-am renunțat niciodată să colecționez cărți. Da, să colecționez, că doar așa pot să explic altor oameni de ce nu-mi place să le împrumut și de ce sunt în stare să mă pierd ore întregi într-o libărie scotocind printre rafturi în așteptarea acelui exemplare prețios pe care, nici eu nu știu cum, l-am ratat până acum. Și au mai trecut câțiva ani până să-mi dau seama că nu timpul se dilată, ci că, pur și simplu, se transformă, se maturizează odată cu mine. Și că, în mod curios (sau nu?!) fiecare amintire colecționată de mine avea parfum de cafea. N-aș putea să-mi aduc aminte vreodată de facultate fără enormele cafele negre pe care le beam reci, în fugă, într-un termos, în drum spre cursuri. Nici de cursuri citite fără ceașca de cafea. Pentru colegii de la bursa din Londra voi rămâne probabil mereu fata care nu se dezlipea de paharul ei de cafea (mi se părea atunci atât de cool că pot merge pe stradă cu o cafea într-un pahar mare din carton în mână, așa cum văzusem eu în filme). Știu exact ziua în care m-am întâlnit cu persoana care avea să-mi devină cea mai bună prietenă pentru că, pur și simplu, am reușit să-i vărs un cappuccino pe bluza albă și impecabil călcată. Și știu că există orașe în care reperele mele nu sunt legate de muzee sau piețe celebre, ci de… o cafenea cu vreun soi de boabe negre aromate și prăjite neîncercat până acum. Iar Italia a trecut brusc pe lista favoritelor pentru vacanțe atunci când am descoperit că, să comanzi un espresso dublu, poate pune un zâmbet chiar pe fața celui mai taciturn barman italian.

Da, probabil că îmi voi aminti și cum a arătat cea mai friguroasă și mai înzăpezită zi din Bucureștiul ultimilor ani. Aceea în care am descoperit un nou moment de adăugat în colecția mea de amintiri cu aromă de cafea. O ediție limitată Nespresso SELECTION VINTAGE 2014, într-un pahar special din cristal, Reveal. Am aflat că nu doar oamenii trebuie să se maturizeze pentru ca experiențele lor să devină mai bune, mai frumoase și mai… de colecție. Ci și că, asemenea vinului, și cafeaua se poate matura, iar experiențele care au trecut peste istoria cafelei (călătorii peste mări și țări în corăbii de lemn, bătute de soare și de vântul uscat al mării, zile întregi petrecute în porturi din îndepărtatele ținuturi din Indonezia, Columbia sau Brazilia) n-au făcut altceva decât să sporească fascinația pentru băutura fierbinte, cu note lemnoase, fructate sau amărui, care ajunge pe masa mea în fiecare dimineață. Cum esențele prețioase vin în sticluțe mici, Nespresso Selection Vintage 2014 este, bineînțeles, o ediție limitată sofisticată, rară și prețioasă. Pentru maturarea boabelor de cafea folosite pentru a obține aroma specială SELECTION VINTAGE 2014, Nespresso s-a inspirat din istorie și în procesul de maturare a boabelor de cafea, Nespresso a adus o tehnică proprie îndelung studiată: boabele verzi de cafea Arabica de o calitate excepțională, recoltate în 2014 din plantații columbiene, au fost depozitate în condiții minuțios controlate, timp de trei ani, într-un depozit secret, situat în Columbia, lângă Ecuator, la o altitudine de aproape 3.700 de metri. Experții Nespresso mi-au explicat că, în urma procesului de maturare, aciditatea s-a temperat iar, odată prăjite, boabele de cafea au relevat note lemnoase fine, elegante si note fructate delicate, iar textura cremei a fost intensificată. Dar eu o să vă spun doar că e absolut delicioasă și că un espresso tare m-a făcut să visez întreaga dimineață la o vacanță, în care, arsă de soare, singura mea grijă să fie că… nu mai am suficiente cărți de citit?!

Ediția limitată SELECTION VINTAGE 2014 este disponibilă în cadrul Nespresso Boutique (Calea Dorobanți 210), la punctul special de vânzare Nespresso din Mall Băneasa, la parter, și pe www.nespresso.com/ro.

(P)