Am stat de vorbă cu dr. Amalia Anghel, medic specialist dermatovenerologie, despre cauzele care determină apariția acneei, cum putem preveni acest lucru și cum putem trata acneea.
Care sunt cauzele apariției acneei și cum se poate trata aceasta?
Acneea este una dintre cele mai frecvente afectiuni intalnite in dermatologie, majoritatea pacientilor avand un grad de acnee la pubertate care se poate prelungi pană în stadiul de adult. Această afectiune nu reprezintă un pericol pentru viață acestora, dar este indeajuns de deranjantă si poate afecta pe termen lung aspectul fizic al unei persoane, dezvoltandadeseori tulburări emoționale serioase (depresie, limitarea vieții sociale etc.).
Cauzele apariției acneei pot fi multiple, precum predispozitia genetică, factori hormonali, secreție ridicată de sebum, folosirea unor produse topice necorespunzătoare pentru igienă sau pentru tipul de piele deținut. Singurul în măsură să trateze și să peintampine apariția și dezvoltarea acneei este medicul dermatolog.
Ce produse ar trebui să evite o persoană care se confruntă cu acnee?
Un pacient care suferă de acnee trebuie să opteze pentru un tratament specific tipului de acnee pe care îl are. Prin urmare, pacienții care au leziuni de tip comedoane închise ar trebui să evite aplicarea unor produse topice grase precum și alte măști ce pot blocă orificiile sebacee, cum ar fi măștile de argilă. Consultul făcut de un medic dermatolog poate direcționa pacientul spre un tratament adecvat, cu produse topice specifice afecțiunii sale.
Ce produse de îngrijire și ce game cosmetice se recomandă in cazul acneei?
Tratarea acneei se face doar de către un dermatolog. Specialistul va analiză gravitatea acestei afecțiuni și va stabili protocolul de tratament individualizat. În cabinetul dermatologic există proceduri specifice de tratament precum peelingurile chimice și/sau terapiile laser, dar specialistul poate recomanda de asemenea și tratament medicamentos. Totodată, dermatologul va recomanda utilizarea unor produse topice pe care pacientul trebuie să le utilizeze acasă. În funcție de gravitatea acneei, această afecțiune poate provoca leziuni/cicatrici post-acneice, care se pot ameliora/indepărta tot prin procedurile medicale dermatologice/dermatoestetice.
Stresul si dietele exagerate pot provoca erupții de acnee?
Stresul este unul din factorii declanșatori pentru multe afecțiuni, acneea fiind una dintre acestea. Nu este singurul factor declanșator al acneei dar poate avea un rol important în apariția acestei probeleme de ordin estetic. Totodată, alimentația și lipsa aportului hidric pot agrava acneea, sau o pot întreține. Un stil de viată fără excese (cu evitarea lipidelor în cantitate mare, a dulciurilor și a zahărului procesat)-bogat în alimente sănătoase, cu surplus de vitamine și antioxidanți, cu un aport hidric suficient, ajută pielea să își păstreze elasticitatea și ameliorează leziunile acneiforme. Să nu uităm totuși de igiena zilnică și de importantă vizitei periodice la medicul dermatolog. În acest mod, șansele de a menține pe termen lung o piele sănătoasă, luminoasă, lipsită de leziuni provocate de acnee sunt maxime.
Prevenția este cheia în afecțiunile dermatologice cornice, inclusiv în cazul acneei.