Așa cum te-am obișnuit, la scurt timp după ce anunțăm noii designeri pe care-i găzduim împreună cu București Mall în buticul Alist Designers Boutique, îți povestim detaliat despre piesele pe care le aduc acolo. Cel mai probabil știi deja că buticul va fi ocupat până pe 12 mai de Moon by Dana Rogoz și de Lisa&Co (aici poți vedea cum a fost la evenimentul de lansare). O să ne focusăm azi pe piesele pe care le vei găsi în spațiul dedicat Moon by Dana Rogoz.
Despre povestea labelului Danei poți afla mai multe din acest interviu. Se afla în luna de miere când i-a venit ideea acestei mici afaceri care s-a transformat într-un brand în toată regula. Moon vine de la honeymoon, iar, după cum spune Dana, fețele detașabile ale genții, fac trimitere către fețele schimbătoare ale lunii. Iar partea practică a acestei genți a venit odată cu dorința ei de-a avea un accesoriu versatil, chiar și-n vacanțe – o geantă care ocupă puțin spațiu, dar care poate fi reinterpretată astfel încât să accesorizeze mai toate ținutele, fie că e vorba de cele de zi ori de seară.
Dacă vrei să-ți mărești colecția de fețe detașabile sau nu ești familiarizată cu geanta-concept Moon, cu toate fețele ei, e de găsit la Alist Designers Boutique, în București Mall (lounge area), alături de seria de tricouri, dar și parfumul Moon semnat de Dana, cu note de bază de lychee și mere.
Iată mai jos o selecție de bunătăți gata de trecut pe lista personală de shopping ori de făcut cadou, că tot suntem în preajma Sărbătorilor.
Alist Designers Boutique este un magazin de unde poți achiziționa piese din cele mai recente colecții ale unora dintre cei mai cool designeri români. Prin acest proiect, Alist Magazine și București Mall își propun să susțină designul autohton și le oferă designerilor un spațiu alternativ în care aceștia își pot vinde creațiile.