Zilele acestea, la Alist Designers Boutique, pop-up store-ul nostru din București Mall, găsești o parte dintre designerii de la The Room Showroom, mai exact, șase designeri români de la care-ți poți asigura o parte generoasă a garderobei de vară – Muna Radu, Anamaria Pop, THAÏS & STRÖE, Larisa Dragna, Happy Friday și AnTanTe.
Ce bunătăți au adus designerii la Alist Designers Boutique?
AnTanTe ți-a adus cele mai simpatice piese pictate, pe care le poți purta ca piese-statement; Anamaria Pop a adus rochii, bluze, cu imprimeuri florale, carouri etc.; Larisa Dragna promite să-ți upgradeze zona „de seară“ a garderobei; Muna Radu a venit cu cele mai colorate și cool rochii, numai bune de purtat în vacanțele de vară, THAÏS & STRÖE, cu piese deconstruite, iar Happy Friday a venit cu fuste și rochii cu imprimeuri care îți vor face poftă de călătorii.
Mai ai timp până pe 16 august să vizitezi Alist Designers Boutique, din București Mall (lounge area, parter). Iată, în continuare, ce poți găsi în butic dacă ne vizitezi zilele acestea:
A List Designers Boutique este un magazin de unde poți achiziționa piese din cele mai recente colecții ale unora dintre cei mai cool designeri români (următorii va fi anunțați în curând). Prin acest proiect, Alist Magazine și București Mall își propun să susțină designul autohton și le oferă designerilor un spațiu în care aceștia își pot vinde creațiile. Așa cum te-am obișnuit, susținem designerii români și căutăm încontinuu noi căi de a le face cunoscută munca creativă.
#alistdesignersboutique #ilovebucurestimall