Ce ar fi dispusă Angelina Jolie să facă pentru noul iubit

Se pare că actriţa americană care s-a separat de Brad Pitt, în urmă cu aproape doi ani, ar avea o relaţie cu un om de afaceri francez.

Anunțul a fost făcut în exclusivitate de public.fr. Publicația menționează că Angelina Jolie ar intenţiona chiar să se mute la Paris, împreună cu cei şase copiii ai ei. Pentru această schimbare majoră, starul american ar avea nevoie însă să obţină custodia totală asupra copiilor sau un consimţământ din partea tatălui acestora, actorul Brad Pitt.

Jolie şi Pitt sunt implicaţi într-un conflict judiciar privind copiii şi divorţul. Cei doi actori s-au căsătorit în august 2014, după o relaţie de aproape zece ani, şi s-au separat în septembrie 2016. În cererea sa de divorţ, Jolie a cerut custodia celor şase copii ai lor, trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

FOTO: Hepta