Ce crede Jay-Z despre noul album al lui Beyoncé

cover

A fost subiectul acestui început de săptămână și continuă să stârnească valuri: Lemonade, noul disc al lui Beyoncé, cel care aparent face referire la infidelitatea lui Jay-Z și la problemele dintre cei doi, este de departe cel mai controversat album de până acum al cântăreței.

Ce părere are însă Jay-Z despre toate aceste speculații? Ei bine, nu pare să fie deloc îngrijorat de situație, mai ales că zilele trecute a fost surprins de paparazzi alături de Beyoncé, cei doi ocupându-se în prezent de toate detaliile turneului mondial al artistei – The Formation World Tour – care a început ieri, în Miami, și se va încheia pe 3 august, la Barcelona.

Cât despre Lemonade, rapperul a fost în permanență la curent cu planurile soției sale pentru acest album. „Jay a fost implicat în producția Lemonade și știe fiecare cântec pe care Bey l-a inclus în noul album. Cunoaște versurile, cunoaște implicațiile. A trebuit să aprobe fiecare melodie înainte de lansare. Jay susține libera exprimare, așa că înțelege. Beyoncé îi împărtășește muzica ei înainte să lanseze ceva, pentru ca Jay să o poată asculta și să îi spună părerea lui. Când vine vorba de muzică, amândoi se implică foarte mult și se sprijină reciproc”, le-a povestit un prieten apropiat al cuplului celor de la E! Entertainment. Potrivit aceleiași surse, Jay-Z a observat și oportunitățile proiectului Lemonade: „Jay este un om de afaceri foarte inteligent. Adevărul este că amândoi sunt foarte inteligenți și au văzut potențialul financiar al acestui album.”

1

Și asta nu este tot. Piesele lui Beyoncé au stârnit reacții și în rândul vedetelor despre care presa a speculat că s-au numărat printre amantele lui Jay-Z. Iar una dintre ele este Rita Ora, care, în urma miilor de mesaje primite de la fanii lui B., a hotărât să infirme toate zvonurile despre ea și Jay-Z pe contul ei de Twitter.

FotorCreatedrita

Orice s-ar fi întâmplat între Beyoncé și Jay-Z, un lucru este cert: cei doi sunt pregătiți să lase în urmă toate problemele cu care s-au confruntat în ultima perioadă. „În mod sigur au avut un parcurs dificil în ultimii ani, dar acest lucru i-a ajutat să devină mai puternici”, a declarat, pentru People, o altă sursă apropiată cuplului.

Și cum nouă ne place enorm de cei doi, trebuie să mărturisim că această veste (dacă este adevărată) ne bucură foarte mult. Doar arată minunat împreună, nu-i așa?

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle