Mai sunt câteva zile şi începe oficial toamna, iar colecţiile pentru noul sezon deja au apărut în magazine. Bineînţeles că nu m-am putut abţine să nu le iau la rând pe toate pentru ca apoi să îmi alcătuiesc un wishlist. Iată cele mai cool piese pe care le-am reperat în magazinele fast fashion, la preţuri super accesibile:
Catifeaua este vedeta sezonului toamnă/iarnă 2016-17. Cam orice colecţie, fie că este vorba despre brandurile high fashion sau cele fast fashion, conţine măcar câteva piese din catifea. Eu am pus pe lista de shopping acest crop top cu volan, pe care am de gând să îl port cu pantaloni largi, cu talie înaltă şi siluetă de inspiraţie masculină, şi o jachetă din denim.
Texturile reiate au un farmec aparte – contrastul dintre vibe-ul sporty al materialului şi modul în care acesta se lipeşte de corp, conturând silueta şi accentuându-i fiecare formă şi curbă în parte, fac ca piesele din material reiat să fie cele mai potrivite atunci când vrei că compui un look relaxat şi senzual în acelaşi timp. Rochia de mai jos, deşi are o croială ușor dramatică, poate fi purtată chiar şi în timpul zilei, mai ales dacă o temperezi cu nişte accesorii casual.
Pantofii-fetiş ai sezonului sunt cei cu toc… altfel. Fie că este vorba despre tocuri virgulă, tocuri ovale, rotunjite, pătrate sau în orice formă imaginabilă, regula este „cu cât mai neobişnuit, cu atât mai bine”. Ce zici de o pereche de botine cu toc sculptural metalizat? Ar merge de minune alături de o rochie trei sferturi.
Dacă există un element în focus în această toamnă, este vorba despre mâneci. În variante XXL, atârnând pe lângă corp, în versiuni stil clopot, evazate astfel încât să alungească optic braţele, sau pur şi simplu în variante care mai de care mai inedite. Eu am pus ochii pe acest top cu decupaje şi funde plasate fix sub umeri, şi am de gând să-l port cu o pereche de mom jeans.
Printurile grafice înveselesc până şi cele mai sumbre zile de toamnă. Le-am observat în multe dintre colecţiile de pe podium, iar în ceea ce priveşte zona high street, una dintre cele mai cool piese peste care am dat este acest pulovăr cu imprimeu care pare desprins din benzile desenate.
Paietele purtate în timpul zilei se menţin în tendinţe în acest sezon, ba chiar sclipirile metalizate se regăsesc în cadrul a foarte multe dintre colecţiile pentru toamnă. Blazerul de mai jos, cu croială de inspiraţie masculină şi vibe Studio 54, este, pentru mine cel puţin, piesa-fetiş a sezonului.
Rochiile de inspirație renascentistă se încadrează în cele mai hot tendințe ale sezonului. Alura dramatica si retro este perfectă atât pentru seară (alături de pantofi cu toc sau o pereche de sandale din catifea), dar și pentru zi (alături de accesorii casual, precum o geantă structurată, loafers si bijuterii minimaliste).
Noile reguli ale denimului dictează că cele mai stylish piese din denim în acest moment sunt cele cu diverse aplicaţii sau broderii. Precum fusta de mai jos, cu siluetă Sixties şi aplicaţii florale. Poart-o alături de un top din catifea şi botine cu toc gros, ori pe deasupra unei tunici până la jumătatea gambei.
Foto: hepta.ro