Ce designeri români și ce branduri vin sâmbătă, 23 februarie, la târgul Half Is Free

half is free

Și iată că a venit iar momentul în care îți povestim despre târgul Half Is Free și, de ce să nu recunoaștem, ne bucurăm tare, pentru că e rost de shopping – la jumătate de preț – și nu oricum, ci de la designerii care ne ajută să bifăm piese must-have în fiecare sezon. Așa cum te-am obișnuit, și la această ediție avem o listă „nesfârșită“ de goodies numai bune de vânat la târg și de luat acasă și ne-am cam întrecut și la capitolul descoperiri, pentru că vei găsi nume noi pe care de-abia așteptăm să ți le prezentăm. Tot ce trebuie să faci e să ne vizitezi (da, va fi acolo și o mare parte din echipa Alist) sâmbătă, pe 23 februarie, la The Ark, de la 10 până la 19. 

Așadar, iată o mică parte dintre designerii care vor fi la Half Is Free, așa, cât să-ți facem poftă să vii la târg, restul listei o găsești la finalul articolului.

Hard Coeur by Sore

Sacouri oversized, costume slim-fit, rochii vaporoase, jachete din paiete – pare că enumerăm tendințele pentru acest sezon, nu-i așa? Cam asta se-ntâmplă la Hard Coeur by Sore, iar dacă vii la târg o să găsești mai multe de atât.

OMRA

Un alb brand pentru care merită să vii la târg e OMRA, unde vei găsi piese cât se poate de cool – și vorbim despre rochii vaporoase ori cu un touch romantic, costume strucutrate etc. –, din materiale prețioase.

Funky Kids

Și dacă tot vii înarmată cu poftă de „scotocit“ printre sute de piese variate, îți propunem să treci și pe la Funky Kids, unde vei găsi haine pentru copii cu design cool, ca să-i pregătești garderoba micuțului ori micuței pentru primăvară.

Adelina Ivan

Pe Adelina Ivan ai tot văzut-o la târg dacă ești vizitatoare fidelă, și-o să fie acolo și de această dată cu tot cu creațiile ei care ne adună de fiecare dată la stand și ne fac să vrem să le luăm – pe toate – acasă.

Muna

Rochiile petrecute Muna ne sunt dragi de multă vreme, așa cum ne e și Muna Radu, pe care de-abia așteptăm s-o revedem la târg. Dacă ai încredere în recomandările noastre, treci pe la standul ei.

Aer Wear

Nu mai e vreo noutate că Dana Păun, colega noastră, scrie frumos și că te poți bucura și tu de o frântură din „iscăliturile“ ei. O găsești și pe ea la târg, la standul Aer Wear, cu tricouri cu mesaje cool, cu reinterpretări ale zodiilor, imprimate pe tricouri, rochii, pantaloni, salopete etc.

Molecule F & Friends

Molecul F e unul dintre susținătorii-cheie ai designerilor români și totodată spațiul de unde te poți îmbrăca din cap până în picioare în creații scoase din mâinile celor mai cool creatori de la noi. Care sunt designerii pe care-i vei găsi la Half Is Free sub umbrela Molecule F? Bluzat, CDIEM Accessories, Claudia Castrase, Efemere, Elida Toma, Flash Jewels, GI Jewellery by Isabela Groza, Hairoin, Iutta, L’Armoire, Lena Criveanu, Lisa&Co, Marabou Boutique, Mayra Fashion, Provocative by Raluca Constantin, Pulse, Ruxandra Papa, Una-i Luna.

Baden 11

Baden 11 vine la Half Is Free cu tot cu crezul „style is an attitude“, în jurul căruia se învârt toate piesele pe care le vei vedea la târg. Ce știm sigur e că o să ai de unde alege fie că vii cu gândul să-ți găsești piese pentru un outfit de zi ori unul de seară. 

Iutta

La standul Iutta vor fi, bineînțeles, accesoriile speciale stropite cu detalii tradiționale care-ți vor infuza garderoba cu elemente din portul popular românesc with a twist dat de designul modern al pieselor.

Bon Bijou

La Bon Bijou vei găsi cele mai chic accesorii. Noi ne-am ales deja câteva perechi de cercei foarte stylish de la târgul Half is Free de-a lungul timpului, și-i tot purtăm de atunci. 

Chemistry

Lână, bumbac, mătase și o grămadă de culori și modele de rochii, pantaloni și bluze – cam așa descriem pe scurt standul Chemistry. Iar sâmbătă te invităm să descoperim împreună piesele pe care le aduc la jumătate de preț.

Framboise

Dacă ai fost și în trecut la Half Is Free și dacă ai vizitat buticul nostru din București Mall – Alist Designers Boutique – știi deja mai multe lucruri despre Framboise, iar vestea bună e că te reîntâlnești cu piesele lor cool, cu design atipic, și sâmbătă, pe 23 februarie.

Nissa

Nici piesele Nissa cel mai probabil nu-ți sunt străine, e unul dintre magazinele în care sigur intri să-ți pregătești ținuta înainte de un eveniment. Chiar dacă nu-ți cauți acum o rochie de seară sau un blazer din paiete, îți reamintim că toate produsele vor fi la jumătate de preț, n-ar strica să economisești în timp ce-ți pregătești un outfit glam pentru următorul eveniment.  

Melkior

Dacă îți dorești produse make-up de calitate, le găsești și în această ediție a târgului Half Is Free, la Melkior. În plus, vei afla de la specialiști tot ce trebuie să știi despre tendințele de beauty pentru sezonul acesta.

Lista completă a designerilor și brandurilor prezente sâmbătă, pe 23 februarie, la The Ark:

Acob a porter, Adelina Ivan, Aer Wear, Alexandra Nacu Jewelry, Ana Maria Dragan, Antante, Antifashion, Antonia M, Baden 11, Bon Bijou, Cajoux, Catryoshka, Chemistry, Choofi, Colors of love, Concept a Trois, Couture de Marie, Dana Dinu, 2noduri, Exclusives, Florentina Giol, Framboise, Funky Kids, Hard Coeur by Sore, I Heart Concept Store, Izabela Mandoiu, Kinga Varga, KoModa, Larisa Dragna, Laura Olaru, Lyria – povestea ta pictata, Maison Chouchou, Maison Ilia, Magia Culorilor, Metropolitan Jewelry, Melkior, Miss Mary a Little, Millisimo, Molecule F & Friends (Bluzat, CDIEM Accessories, Claudia Castrase, Efemere, Elida Toma, Flash Jewels, GI Jewellery by Isabela Groza, Hairoin, Iutta, L’Armoire, Lena Criveanu, Lisa&Co, Marabou Boutique, Mayra Fashion, Provocative by Raluca Constantin, Pulse, Ruxandra Papa, Una-i Luna.), Muna, Musette, Naiv Clothing, Nissa,  Nighters, Nita Sao, Noon, OMRA, Piera Lingerie, Pineberry, PNK, Rochie de seara, Sweet Paprika, Ukiscreator, Undress.

Categorii Lifestyle