Ce e de văzut și de făcut în Kuala Lumpur și Penang – Malaezia

Parte semnificativă din călătoria mea cu Qatar Airways a fost vizita în două destinații-cheie malaeziene – Penang și Kuala Lumpur – care, atunci când mergi pentru prima oară, au puterea să te „absoarbă“ și să te cucerească iremediabil. Dar să le luăm pe rând. După un zbor de opt ore de din Doha către Penang, teoretic, crezi că ai timp să faci un pic de ordine între ceea ce ai văzut în capitala Qatarului și să faci loc pentru noi informații, însă, odată ajuns în Penang, o să-ți dai seama că nu te-ar fi pregătit nici un zbor de 16 ore pentru ceea ce urmează să vezi. E o insulă conservată atât de frumos și care pare să se fi luptat din răsputeri cu trecerea timpului – localnicii trăiesc într-un ritm agale și după un set de reguli pe care nu le știi, stabilite de ei, clădirile, multe dintre ele în grija UNESCO, par să lase la vedere istoria Penangului și momentele-cheie prin care a trecut. Cu alte cuvinte, nimic nu pare să aibă înțelesuri ascunse, pe care să le descoperi cu un ghid, toate ingredientele îți sunt lăsate la îndemănâ ca să experimentezi cu ele în timp ce te plimbi pe străzi. 


George Town Penang, locație aflată în patrimoniul UNESCO, altfel spus core-ul Penangului, înțesat cu temple hinduse, case tradiționale și street art.

Peranakan Mansion, casa în care magnatul chinez Chung Keng Quee și familia sa locuiau în sec XIX, devenită azi muzeu, unde au fost restaurate peste 1.000 de antichități prețioase culturii peranakane.

Pantofii Kasut Manek, purtați de femeile peranakane în sec. XX

Penang Hill este un alt loc must-see dacă vizitezi Penangul. 

Kuala Lumpur e un mix atât de sinergic și de compact – în care stă parcă concentrat tot mojo-ul malaezian –, încât ai senzația că abia aici poți experimenta cum trebuie tot ce înseamnă Malaezia – amestecul de culturi, mixul fermecător între vechi și nou, tradițiile și felul în care orașul și-a însușit perioadele prin care a trecut, forfota etc. 

KLC Tower

petronas towers

Petronas Towers

bird park

Bird Park 3.000 de păsări din peste 200 de specii.

jalan alor street market

Jalan Alor Street Food Night Market, un fel de paradis al street food-ului și al fructelor exotice.

durian malaezia

În Kuala Lumpur este un must să încerci Durian – fructul controversat malaezian. 

Zboruri
qatar airways

București – Penang  

Penang – București 

București – Kuala Lumpur 

Kuala Lumpur – București 

Categorii Lifestyle