Ce filme noi vedem în noiembrie la cinema

Comedii pentru întreaga familie, animații simpatice, action movies și câteva povești înfricoșătoare: iată ce te așteaptă în luna noiembrie la cinema.

Suburbicon (Premiera: 3 noiembrie)

Aparent, familia Lodge are o viață frumoasă și liniștită în Suburbicon, un oraș al bucuriei și al prosperității, în care, aparent, nimic rău nu se poate întâmpla. Lucrurile iau însă o turnură neașteptată în momentul în care niște bărbați dau buzna în casa lor, iar Gardner Lodge (Matt Damon) este prins în niște mari încurcături. Scenariul filmului este scris de frații Joel și Ethan Coen, așa că așteptați-vă de pe-acum la răsturnări bizare de situație, în timp ce regia e semnată de nimeni altul decât George Clooney.

Happy Death Day (Premiera: 3 noiembrie)

În loc să se bucure de ziua sa de naștere, Tree (Jessica Rothe) se trezește prinsă într-o buclă a timpului, în care trăiește la nesfârșit ultima zi înainte de a fi ucisă. Iar singurul mod prin care poate scăpa de acest coșmar e să descopere cine e criminalul care vrea să îi ia viața.

The Son of Bigfoot (Premiera: 3 noiembrie)

Adam (vocea lui Cal Brunker) este un adolescent aparent obișnuit, cu mici probleme de adaptare. Hotărât să rezolve misterul care planează în jurul identității tatălui său, el pornește în căutarea sa în pădure, unde ajunge să afle un adevăr la care nu se gândise niciodată.

Aniversarea (Premiera: 10 noiembrie)

Aniversarea, cel de-al șaptelea lungmetraj semnat de Dan Chișu, are o distribuție de excepție: Mircea Albulescu, Răzvan Vasilescu, Lucian Ifrim, Emanuel Pârvu, Marian Râlea, Rodica Lazăr și Mihai Constantin. La cea de-a nouăzeci și patra aniversare a lui Radu Maligan (Albulescu), familia și foștii colegi se întâlnesc la petrecerea bătrânului. Situația devine complicată atunci când jumătate dintre oaspeți încearcă să îl convingă pe bătrân să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaților consideră că nu poți forța pe cineva să acționeze contra voinței sale.

L’amant double (Premiera: 10 noiembrie)

Proiectat în România la Les Films de Cannes à Bucarest, L’amant double este cel mai nou film al regizorului François Ozon, un thriller psihologic cu note de erotism. Chloé (Marine Vacth), o tănără fragilă, se îndrăgostește de psihologul ei, Paul (Jérémie Renier). Câteva luni mai târziu, cei doi încep o relație se mută împreună, însă, în scurt timp, aceasta începe să-l bănuiască pe iubitul ei că îi ascunde o parte a identității sale.

Daddy’s Home 2 (Premiera: 10 noiembrie)

Dacă ai râs copios alături de Will Ferrell și Mark Wahlberg în primul film al seriei, cei doi ți-au pregătit o nouă porție de distracție, de această dată, cu tematică festivă! Ca și când lucrurile nu erau deja destul de complicate între Brad (Will Ferrell) și Dusty (Mark Wahlberg), doi bărbați care își dispută tot timpul afecțiunea copiilor, acum apar în peisaj și tații acestora, Jonah (John Lithgow) și Kurt (Mel Gibson), la timp pentru nebunia din timpul sărbătorilor de iarnă.

Leatherface (Premiera: 10 noiembrie)

Dacă te numeri printre fanii seriei horror The Texas Chainsaw Massacre, Leatherface este filmul pe care nu ai voie să îl ratezi luna asta. Pelicula îl are în prim-plan pe Jackson Sawyer, un adolescent care evadează dintr-o instituție de boli psihice, răpește o asistentă și face astfel primii pași pentru a deveni legendarul criminal în serie Leatherface.

Réparer les vivants (Premiera: 10 noiembrie)

O dramă în regia lui Katell Quillévéré, ecranizare a romanului omonim scris de Maylis de Kerangal, Réparer les vivants explorează o povestea emoționantă despre trei necunoscuți ale căror destine se intersectează în urma unui transplant de organe.

Hawaii (Premiera: 17 noiembrie)

Probabil una dintre cele mai interesante povești autohtone care ajung pe marile ecrane în această lună, Hawaii urmărește aventura lui Andrei Florescu (Dragoș Bucur), un bărbat care primește o moștenire uriașă în timpul regimului comunist, într-o perioadă în care, în România, proprietatea privată nu exista. Hotărât să nu cedeze în fața autorităților, care îl hăituiesc în fiecare clipă, Andrei face tot posibilul să-și păstreze averea, dar și libertatea.

Rodin (Premiera: 17 noiembrie)

Inclus în competiția pentru Palme d’Or de la Cannes 2017, Rodin este inspirat de viața artistului francez Auguste Rodin, sculptor și pictor francez, interpretat de Vincent Lindon. După ce o cunoaște pe Camille, eleva sa, care îi devine ulterior amantă, viața și cariera lui iau o cu totul altă turnură.

God’s Own Country (Premiera: 17 noiembrie)

În regia lui Francis Lee, filmul a câștigat Premiul Special al Juriului la ediția din acest an a TIFF-ului, fiind o poveste care îți va aminti inevitabil de Brokeback Mountain al lui Ang Lee. Johnny (Josh O’Connor) este un tânăr fermier plictisit de viața lui mult prea banală. Lucrurile se schimbă radical pentru el în momentul în care Gheorghe (Alec Secăreanu), un zilier român, vine să lucreze la fermă.

Justice League (Premiera: 17 noiembrie)

Cei mai buni supereroi ai universului DC Comics – Batman (Ben Affleck), Superman (Henry Cavill), Wonder Woman (Gal Godot), Aquaman (Jason Momoa), The Flash (Ezra Miller) – îşi dau întâlnire în Justice League pentru a salva (din nou) planeta de o catastrofă de proporții.

A Bad Moms Christmas (Premiera: 24 noiembrie)

Amy (Mila Kunis), Kiki (Kristen Bell) și Carla (Kathryn Hahn) se întorc în cea de-a doua parte a seriei Bad Moms și pregătesc o nouă rebeliune în timpul celei mai aglomerate perioade pentru mame: Crăciunul.

Murder on the Orient Express
 (Premiera: 24 noiembrie)

Kenneth Branagh este regizorul și protagonistul ecranizării celui mai popular roman semnat de Agatha Christie. După un bărbat foarte bogat este ucis în trenul Orient Express, celebrul detectiv Hercule Poirot (Branagh) începe o complexă investigație, iar toți pasagerii devin suspecți. Din distribuție fac parte și Johnny Depp, Daisy Ridley, Michelle Pfeiffer, Penélope Cruz, Willem Dafoe, Josh Gad, Derek Jacobi și Judi Dench.

COCO (Premiera: 24 noiembrie)

Deși în familia sa muzica e interzisă de generaţii, tânărul Miguel (Anthony Gonzalez) visează să devină un adevărat cântăreţ, la fel ca idolul său Ernesto de la Cruz (Benjamin Bratt). Încercând cu disperare să-și dovedească talentul, Miguel se trezește prins în uluitorul și coloratul Ţinut al Morţilor. Acolo, îl întâlnește pe fermecătorul pezevenchi Hector (Gael García Bernal). Împreună, cei doi noi prieteni pornesc într-o călătorie extraordinară pentru a dezlega misterul ascuns de generaţii în familia lui Miguel.

Foto: outnow.ch

Categorii Lifestyle