Păsăretul nu e foarte bine reprezentat pe mesele noastre. Prin păsăret înțelegem cocoșel, bibilică, prepeliță, porumbel, rață, gâscă. Singurul reprezentant permanent sau semi-permanent e puiul, cu care ne-am obișnuit și de care ne vine greu să ne despărțim, neglijând varietatea din ofertă. Rețeta de azi vine ca suport moral pentru schimbarea meniului fie și pentru o singură încercare. E cu piept de bibilică la tigaie și legume gătite la aburi. În ceea ce privește dificultatea acestei rețete, m-aș îngrijora mai tare pentru legume decât pentru carne. Pentru ca legumele gătite la aburi să fie gustoase, e obligatoriu ca ele să aibă gust oricum, prin urmare ar fi bine să fie legume crescute mai degrabă cu responsabilitate decât cu îngrășăminte de sinteză (vă doresc noroc la găsirea lor). Odată găsite, veți vrea să le tăiați în rondele (roșii, vinete, dovlecel, ardei gras) cu grosime aproximativ egală, să le presărați cu sare și piper, să le stropiți cu ulei de măsline și poate cu puțin sos de soia sau cu zeamă de lămâie. Le lăsați așa 20 de minute, le așezați într-un vas, așezați vasul într-o sită, sita peste o oală în care fierbe apă și așezați un capac peste sită. E important ca acest ansamblu să nu scape aburi. Lăsați legumele acolo între 12 și 16 minute și vor fi suficient de gătite. Când puneți oala pe foc, porniți și cuptorul care trebuie să se încălzească la 180 de grade Celsius. În ceea ce privește carnea, dacă aveți piept de bibilică (cu aripă) așa cum am avut eu, presărați peste ea sare și piper când condimentați legumele, apoi procedați așa:
Text și foto: Adi Hăden (hadean.live)