Se lasă frigul și umezeala. Mâncarea bună ne poate ajuta să trecem mai ușor peste vreme și vremuri de felul ăsta. Sunt încântat când, din ingrediente puține, reușesc să fac o mâncare care să mă mulțumească total. Adică să fie gustoasă, să fie hrănitoare și să mă sature dintr-o porție rezonabilă. Crema de linte pe care v-o arăt acum a reușit să facă toate astea. Să vă spun: am pus la înmuiat 300 de grame de linte (culoarea nu-i importantă, crema se face la fel), pentru trei-patru ore. Poate să rămână la înmuiat peste noapte, ceea ce-i și mai bine. Odată înmuiată lintea, am pus-o într-o oală de 2 litri. Peste ea, două linguri de roșii cuburi, din conservă (mult mai bune decât roșiile proaspete, în acest sezon) și 3-4 căței de usturoi. Am folosit za’atar și chimion pentru condimentare. Am acoperit cu apă, am adăugat puțină sare și am lăsat să fiarbă pe foc mic, 35 de minute. Am pus apoi tot conținutul oalei în blender și am făcut crema, adăugând 20 de grame de unt și 30-35 de grame de iaurt gras. Poate că lintea nu cere carne, dar mie-mi place să potrivesc lângă ea un cârnat bun, poate din carne de oaie, poate din carne de vită, poate dintr-un amestec al celor două. Dacă-l frig puțin pe grătar înainte și reușesc să aduc în poveste puțină aromă de fum, sunt încă și mai bucuros. Un strop de ulei de măsline extravirgin, un strop de ulei de cânepă, pot aranja frumos crema asta. La fel și frunzele mici de plante aromatice.
Text și foto: Adi Hăden (hadean.live)