Ce purtăm toamna aceasta? 10 trenduri pe care să le încerci înainte să o facă toată lumea

Dintre toate tendințele sezonului, le-am ales pe cele mai cool și cel mai simplu de purtat, așa că aruncă o privire și pune un bookmark, pentru că merită să le încerci:
Piesele din material reiat

Piesele din material reiat nu numai că sunt practice (sunt foarte durabile şi se şifonează destul de greu), ci sunt, pe deasupra, foarte cool în acest sezon. În plus, poţi purta o piesă reiată alături de haine casual (pantaloni din material reiat cu un hanorac - o idee perfectă pentru weekend), dar şi alături de piese mai elegante, pentru contrast (fustă reiată + bluză din mătase, de pildă). Ce îţi propun eu azi este să regândeşti ideea de powersuit într-o formă relaxată, prin intermediul unui deux-
Jachetele şi trench coat-urile din vinil

Vinilul este BIG în acest moment. Probabil ai observat că au început să apară peste tot - prin magazine şi prin snapshoturile paparazzilor cu style starurile momentului, precum Bella Hadid sau Kendall Jenner. Pe lângă faptul că arată cool, o jachetă din vinil mai este şi foarte practică - e impermeabilă, datorită exteriorului lăcuit, ceea ce o face perfecte pentru zilele de toamnă în care e posibil să te prindă ploaia din clipă în clipă.
Outerwear din catifea

Catifeaua e în tendinţe de ceva sezoane încoace, însă dacă până acum rochiile sau bluzele stăteau în topul popularităţii, acum, cea mai cool haină din catifea pe care poţi să o porţi este o piesă de outerwear - o jachetă, un sacou sau chiar o geacă matlasată!
Piele neagră din cap până-n picioare

Look-ul desprins parcă din filmul Matrix este super IN - mai exact, ar trebui să porţi cât mai multă piele neagră (bineînțeles, poți opta și pentru imitație de piele sau piele ecologică!): fie un trench coat din piele asemănător cu cel al lui Neo, fie o rochie din piele, ori, de ce nu, pantaloni (sau fustă) şi jachetă, toate din piele.
Berete

Rihanna, Rita Ora şi Kendall Jenner au prevestit popularitatea beretelor încă de primăvara trecută. Ca să eviţi să cazi într-un clişeu, nu purta beretă cu piese precum topuri în dungi sau eşarfe pătrate legate în jurul gâtului. Asortează beretele cu piese precum jeanşi vintage, fuste scurte din denim destrămat, jachete din vinil sau hanorace supradimensionate.
Imprimeu camuflaj

Poţi să îl porţi pe orice - pe hanorace, pe jachete stil windbreaker, pe trench coat-uri, pe pantaloni, pe cămăşi… imprimeul camuflaj e super în trend. Şi încă ceva - nu e neapărat nevoie să fie vorba despre varianta clasică, army, în nuanţe de verde/kaki. Poţi opta pentru orice mix de culori.
Cămăşi cu panglică

Aşa-numitele pussy bow blouses au avut un boom de popularitate crescută când Melania Trump a purtat un astfel de model de cămaşă anul trecut pe vremea aceasta. Nu se vor demoda vreodată (dacă ai răbdare să cauţi prin hainele vechi ale mamei, precis ai să găseşti câteva!), aşa că poţi să investeşti într-una din material preţios - voal sau mătase.
Hanorace cropped

Cel mai simplu mod pentru a obţine un model off duty look perfect pentru orice scenariu casual: o pereche de jeanşi vintage şi un hanorac scurt! Adaugă nişte botine care trec puţin de nivelul gleznei, o geantă structurată, un hairstyle relaxat şi un machiaj necomplicat!
Pardesie masculine

Sunt pline magazinele de paltoane, pardesie şi trench coat-uri inspirate de modelele clasice din garderoba masculină, însă poţi foarte bine să te duci direct la raionul de bărbaţi şi să alegi unul de acolo! Pentru a echilibra efectul unui astfel de palton oversize, poartă pe dedesubt ceva slim-fit.
Bluze transparente

Poţi proceda precum Kendall Jenner, care poartă cu încredere şi nonşalanţă bluzele transparente fără nimic pe dedesubt, sau, dacă nu e stilul tău, ori urmează să te regăseşti într-un context în care nu îţi permiţi să te îmbraci atât de îndrăzneţ, poţi purta pe dedesubt o bustieră sport sau un sutien stil bralette.
Foto: hepta.ro