Din 2011 încoace tot auzim că Winter is coming, dar se pare că de această dată avertizarea este serioasă. Pe 16 iulie 2017 va avea loc premiera celui de-al şaptelea sezon Game of Thrones, aşa că e momentul să facem o retrospectivă a tuturor informaţiilor pe care le avem până acum despre eroii din Westeros.
Filmările pentru noul sezon Game of Thrones au început mai târziu decât de obicei şi asta pentru că David Benioff şi D.B. Weiss, producătorii executivi ai serialului, au vrut să aştepte până la schimbarea vremii în Irlanda de Nord, Croatia, Spania şi Islanda, ţările în care sunt realizate cele mai multe scene. Având în vedere că primele semne ale iernii în Westeros au apărut încă de la finalul celui de-al şaselea sezon GoT, cei doi şi-au dorit să filmeze în condiţii meteo asemănătoare cu cele din serial, acesta fiind şi motivul pentru care al şaptelea sezon nu va mai apărea în aprilie, ca de obicei, ci în iulie, mai exact pe 17 iunie.
Noul sezon Game of Thrones va avea şapte episoade în loc de zece. „Încă de la început ne-am gândit să facem acest serial de 70-75 de ore, după care să îl încheiem. Acum am rămas la 73 de ore”, le-a spus Benioff celor de la Deadline. Iar dacă primele şase sezoane au avut câte zece episoade fiecare (un episod de câte o oră) şi cel de-al şaptelea va avea şapte episoade, trebuie să ne aşteptăm la un ultim sezon extrem de scurt, de doar şase episoade. Bineînţeles, asta dacă producătorii nu se se răzgândesc între timp şi schimbă calculele (nu ne-ar deranja deloc să mai pluseze cu două, trei episoade).
Toţi preferaţii noştri se întorc pentru o nouă aventură. Aşa cum era de aşteptat, şi în sezonul şase au dispărut câteva personaje, însă Jon Snow (Kit Harington), Arya Stark (Maisie Williams), Daenerys Targaryen (Emilia Clarke), Tyrion Lannister (Peter Dinklage), Cercei Lannister (Lena Headey) şi Sansa Stark (Sophie Turner) sunt în continuare în cărţi şi se pregătesc pentru confruntarea finală din Westeros. Şi nu va mai dura mult până va începe această confruntare, mai ales că lucrurile au intrat acum în linie dreaptă: Cersei a ocupat Tronul de Fier, însă Daenerys este deja în drum spre Westeros, alături de trei dragoni şi o armată uriaşă de partea ei. Jon Snow a fost proclamat Regele Nordului, înfricoşătorii White Walkers sunt pe cale să dea startul dezastrului, iar Lady Olenna Tyrell plănuieşte o alianţă în Dorne pentru a-şi răzbuna familia.
Şi dacă tot vorbim de alianţe, se pare că una dintre principalele teorii ale fanilor vizează o alianţă între Jon Snow şi Daenerys Targaryen. Teoria lor a fost confirmată și de imaginile unor amatori care au reușit să surprindă câteva scene din timpul filmărilor pentru cel de-al șaptelea sezon și, după cum puteți vedea mai jos, Jon și Daenerys par să facă planuri pentru viitorul Westeros. Şi încă rămâne de văzut care este, de fapt, legătura dintre ei, pentru că am rămas destul de confuzi după informaţiile descoperite în ultimul episod din al şaselea sezon.
Mai mult decât atât, în al şaptelea sezon GoT vom descoperi şi câteva personaje noi. De exemplu, Jim Broadbent, actorul care a jucat rolul profesorului Horace Slughorn în filmele Harry Potter, va interpreta un personaj-cheie în următoarele episoade, în timp ce artistul britanic Ed Sheeran va bifa o apariţie cameo în Westeros (să sperăm că ne şi cântă ceva!). În plus, personajul Dickon Tarly, fratele mai mic (şi ceva mai iscusit la mânuirea sabiei) al lui Sam (John Bradley), va fi jucat în acest sezon de actorul Tom Hopper (Billy Bones din Black Sails şi Sir Percival din Merlin), după ce în al şaselea a fost interpretat de Cormac McLaggen.
Dar schimbările se produc şi în spatele camerelor, nu doar în faţa lor. Pe lângă veteranii Alan Taylor, Jeremy Podeswa şi Mark Mylod, regia celui de-al şaptelea sezon va fi semnată şi de Matt Shakman, care s-a mai ocupat de producţii ca Fargo, The Good Wife sau Revenge.
Încă nu a fost lansat un trailer oficial pentru al şaptelea sezon Game of Thrones, însă Jon Snow, Sansa şi Aria Stark au apărut într-un promo HBO (cam trei secunde, dar e mai bine decât deloc). Iar de curând a apărut şi un teaser cu vocile eroilor din Westeros, teaser ce face referire directă la pericolul reprezentat de White Walkers.
Chiar dacă al optulea sezon va fi şi ultimul sezon GoT, Casey Bloys, preşedintele programelor HBO, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că HBO explorează ideea unui spin-off al serialului. „Vom analiza această variantă. Nu vreau să o fac doar de dragul de a o face. Trebuie să fie ceva special”, a spus Bloys.
O continuare pentru Game of Thrones? YES, PLEASE!
Foto: hepta.ro