Cele mai bune destinații de vizitat în luna august

destinatii august

Da, nici nouă nu ne vine să credem că deja intrăm în ultima lună de vară. Pentru ultimele săptămâni de sezon estival, îți propunem câteva destinații numai bune de abordat în această perioadă a anului, care îți vor oferi destule amintiri până vara viitoare, când îți vei configura un nou itinerariu. Iată care sunt cele mai bune destinații pe care ai putea să le vizitezi în luna august, în cazul în care încă nu ți-ai consumat toate zilele de concediu.

Puglia, Italia

puglia

@kocheszter

Este destinația ideală de vacanță, pentru că acest loc din sudul Italiei are o climă perfectă, cea mai bună mâncare și oferă un mix interesant de urban cu rural, plaje și peisaje de vis.

Te poți caza la o fermă și poți închiria o mașina ca să vizitezi toate împrejurimile idilice – de la peisajul marin din Polignano a Mare până la fermecătoarele trulli (celebre căsuțe din piatră, văruite în alb) din Alberobello, o excursie în Puglia îți va schimba măcar puțin viața.

Tel Aviv, Israel

tel aviv

@sabinaandreea_

O incursiune în Orientul Mijlociu într-una dintre cele mai calde luni ale anului poate părea bizară, dar în orice altă perioadă este la fel de cald, așa că de ce sa nu încerci farmecul de august al Israelului, mai ales că te poți răcori în marea Mediterană după o zi întreagă de explorări. Este cel mai cosmopolit oraș al Israelului, cu o viață de noapte intensă, cu restaurante exclusiviste și artă la orice colț de stradă. Poți face un tur al zonelor împodobite cu grafitti, un tur al cartierului Jaffa sau o plimbare prin port.

Aruba

aruba

@richardsphotography17

Insula caraibiană are o vreme excelentă pe tot parcusul anului și este destinația ideală pentru relaxare, darși pentru aventură. Încearcă să te oprești la un restaurant cu fructe de mare, unde nu ți se oferă meniul, ci captura zilei, iar dacă preferi o atmosferă ceva mai fromală, încearcă restaurantul Screaming Eagle, unde ți se servește cina în pat. Eagle Beach este una dintre cele mai cunoscute plaje, iar Baby Beach este cea mai frumoasă, chiar dacă drumul către ea este anevoios. Nu trebuie să ratezi Insula Flamingilor și a Iguanelor, de unde vei pleca cu cele mai bune fotografii de Instagram. Seara, sunt nenumarate petreceri în aer liber, cu muzică pe alese.

Goa, India

goa

@_emperor_studio_

Situată pe coasta de vest a Indiei, Goa are ieșire la Marea Arabă și este una dintre cele mai apreciate destinații din lume pentru plajele sale, dar și pentru arhitectura deosebită, deoarece acest stat indian a fost colonie portugheză timp de 450 de ani. India este recunoscuta pentru festivalurile ei nesfârșite, așa că bucură-te de farmecul pe care îl oferă statul asiatic.

Categorii Lifestyle