Cele mai COOL aparate pentru bucătărie vin de la Dolce & Gabbana

Poate sună ciudat, dar e cât se poate de adevărat. Dolce & Gabbana și-a unit forțele cu Smeg, companie italiană specializată în aparate electrocasnice, și au pus cap la cap una dintre cele mai simpatice colecții.

Colecția se numește Sicily is my Love și a fost prezentată la Salonul Internațional de Mobilă de la Milano. Dar, din păcate, încă nu e disponibilă în magazine.

„Îmbrăcate“ în patternuri specifice sudului Italiei, dar păstrând spiritul casei, colecția cuprinde cam toate aparatele pe care ar trebui să le conțină o bucătărie echipată ca la carte – un prăjitor de pâine, un juicer, un espressor, un ceainic, blender etc.

Nu e prima oară când Dolce & Gabbana și Smeg își unesc forțele creative, s-a mai întâmplat și în 2016, când au creat împreună 100 de frigidere pictate manual.

Foto: dolceandgabbana.com

Categorii Lifestyle