Unde mergem în vacanță? Dacă nu aveți idei sau vreți să vă planificați o vacanță superbă, inspirați-vă din aventurile bloggerilor. Și din pozele lor superbe. Iată ce destinații de vacanță ne recomandă.
Pe Corina Caragea o ştim cu toţii de la pupitrul ştirilor, însă eu o urmăresc tot timpul pe www.corinacaragea.ro, unde scrie despre călătoriile sale prin cele mai frumoase colţuri ale planetei. Şi, pentru că ştiu că a adunat poveşti cât pentru o viaţă întreagă, am zis că este cel mai bun moment să le afle toată lumea.
Locul care te-a impresionat cel mai mult este…
Bali. La finalul vacanţei, angajaţii hotelului unde stătuserăm în ultimele trei zile ne-au condus la taxi şi, în momentul în care şi-au luat la revedere de la noi, am simţit că mă despart de prietenii mei, de fapt. Îmi las acolo o bucăţică din mine. Asta este resursa cea mai de preţ în Bali: oamenii. Dacă în alte colţuri ale lumii trebuie să ai neapărat aparatul foto cu tine, să păstrezi în laptop amintiri vizuale cu adevărate capodopere arhitecturale sau vederi din insule exotice, ei bine, în Bali trebuie doar să ai sunetul deschis, căci vei pleca înapoi cu el plin. Localnicii îţi mângâie inima cu simplitatea lor, prietenia sinceră şi ospitalitatea În Bali am fost răsfăţată cel mai mult în viaţa mea de turist. De la cazare, la mâncare sau masaj. Şi fiecare zi s-a încheiat cu un tablou greu de uitat: întâlnirea soarelui cu Oceanul Indian – cele mai frumoase apusuri.
Spune-ne o tradiţie mai puţin cunoscută de turişti şi ce nu ar trebui să ratăm în Bali.
În plimbările tale vei călca, probabil din greşeală, pe mici farfurii puse pe trotuare în faţa oricărei clădiri – casă, templu, coafor, restaurant. În ele, localnicii pun ofrande – bomboane, ori, orez, beţişoare parfumate, dar şi cafea, ţigări – pentru echilibrarea spiritelor. Primele daruri sunt pentru zeii buni, să îi cinstească, iar celalalte sunt ca să îi îmblânzească pe zeii răi. Bumbu Bali şi Ayana sunt restaurantele pe care le recomand cu… burta plină. Şi Ku De Ta şi Potato Head – două cluburi pe plajă.
Ce destinaţii sunt acum pe wishlist-ul tău?
America de Sud, Japonia şi Australia. În anii următori, pentru că nu sunt milionară. America de Sud îmi face cu ochiul de mulţi ani, pentru că destinaţiile latino sunt pe stilul meu. Dar şi pentru că sunt genul de turist neobosit, care străbate străduţele şi urmăreşte cu mare curiozitate tradiţiile, obiceiurile, muzica locului. În plus, Amalia Enache mi-a povestit pe blogul meu tot felul de lucruri interesante despre această parte a lumii. Japonia este o altă destinaţie îndepărtată în care visez să ajung, Sunt deja pregătită – am indicaţiile date de colegul meu, Rareş Năstase, tot pe blog. Japonia este cu totul şi cu totul diferită de colţul nostru de lume. Iar despre Australia şi Nouă Zeelandă am citit că acolo trăiesc cei mai fericiţi oameni. Vreau să îi cunosc!
Dacă îl citiţi pe www.bloguluotrava.ro sau îl urmăriţi pe Instagram (@bloguluotrava), atunci ştiţi deja că are cele mai cool recomandări în materie de vacanţe, cărţi, spectacole de teatru, filme, evenimente şi locuri faine din Bucureşti şi multe alte oraşe din România. Tocmai din acest motiv, am ştiut că este persoana perfectă pentru un material de travel menit să ne inspire pe noi toţi.
Destinaţia de vacanţă în care te simţi cel mai bine este…
Îmi place foarte tare Italia, este un loc binecuvântat. Oamenii ăştia care locuiesc aici au tot ceea ce îşi doresc. De la peisaje superbe, la mare, plajă, mâncare excepţională şi băutură pe măsură. Dacă mă întreabă cineva care este recomandarea mea pentru o vacanţă în Europa o să spun asta: încercaţi Italia! Puteţi alege Cinque Terre şi împrejurimile sale, recomand cu mare drag Portofino, Camogli, Monterosso, Riomaggiore, Vernazza, Manarola, Levanto. Şi nu uitaţi de Coasta Amalfi , cu Positano, Capri, Ravello şi toate locurile alea minunate unde oamenii se bucură de fiecare moment al vieţii, de fiecare porţie de mâncare, de fiecare pahar de vin, de fiecare discuţie cu cineva drag. Dacă ajungeţi în Sestri Levante, trebuie neapărat să mergeţi la Baia del Silenzio. Este un loc minunat în care am fost de două ori în vacanţa noastră din Cinque Terre. Dacă vorbim despre Coasta Amal … trebuie să ajungeţi neapărat în Capri. Iar dacă ajungeţi în Capri nu rataţi prânzul la La Fontelina, unul dintre cele mai frumoase restaurante din toată Italia. O să vă placă tare. Dacă ajungeţi în Ravello să faceţi o vizită şi la Villa Rufolo. Este o casă superbă, unde s-a filmat Beta the Devil (1953), filmul regizat de John Huston, cu Humphrey Bogart, Jennifer Jones şi Gina Lollobrigida.
Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai dintr-o vacanţă?
Party-urile din Mykonos de la Nammos, Scorpios sau JackieO’Bar. A fost una dintre cele mai tari vacanţă ever. Era săptămâna noastră de miere petrecută pe plajă, la terasă, în restaurante şi în cluburi. Mykonos este cea mai tare destinaţie de party din Europa. Recomand tuturor celor care au chef de o vacanţă pe care să nu o uite prea repede. Este locul unde mănânci excelent şi unde ai parte de cele mai cool restarante, terase şi cluburi. O să revenim în Mykonos de ecare dată când o să avem ocazia cu mare, mare drag.
Spune-ne trei destinaţii în care plănuieşti să ajungi în perioada următoare.
Statele Unite. Pentru că sunt pasionat de filmele lui Woody Allen şi vreau să văd New York-ul neapărat. Probabil anul acesta o să ajungem în America. Ne dorim foarte tare treaba asta şi acum e momentul. Mi-ar plăcea să ajungem undeva în Asia. Japonia, Thailanda, Malaezia, Indonezia. Sunt fascinat de cultură asiatică şi mi-ar plăcea să mergem undeva în zona asta. Apoi aş vrea să ajung în Corsica şi în Sardinia. Cred că tot anul ăsta o să ajungem în această zonă. Despre Corsica am auzit numai lucruri de bine şi, după ce vezi peisajul dacă te uiţi la Turul Franţei, îţi doreşti imediat să ajungi în zona asta. Despre Sardinia nu are rost să mai vorbim. Italia, plajă, mare, pizza, peşte, fructe de mare şi prosecco.
Lavinia Cernău se numără printre cei mai populari instagrammeri de la noi (@lavinia_cernau), aşa că, dacă încă nu o urmăriţi, acum e timpul să o faceţi. O să vă îndrăgostiţi iremediabil de fotografiile cu cele mai frumoase peisaje din Transilvania, dar şi de instantaneele din locurile simpatice în care a mers.
Unde ți-ai petrecut cea mai frumoasă vacanță de până acum?
În Muntenegru am trăit una dintre cele mai frumoase vacanțe din ultimul timp, însă tot această țară mi-a deschis ochii referitor la contrastul dintre un resort de lux – o bucățică de paradis la care nu are acces toată lumea – și cealaltă parte, mai întinsă, aflată la îndemâna tuturor.
Le-am încercat pe amândouă și pot spune că, oricât de minunat te face să te simți superba izolare între zidurile unui fermecător sat pescăresc transformat într-o magnifică oază de lux, ai parte de trăiri mai autentice și profunde în mijlocul oamenilor de rând, în sălbăticia și simplitatea plajelor comune. Sau cel puțin asta este perspectiva mea.
Ce nu ar trebui să ratăm dacă ajungem acolo?
Ador plajele sălbatice, locurile mai izolate, golfulețele pe care le descoperi la pas, care îți dau marea satisfacție de a crede că ești primul om ce pășește pe nisipul lor. Muntenegru are o grămadă de asemenea minunății.
Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai dintr-o vacanță?
Început de septembrie la Marea Neagră, nisip aproape alb, mare de smarald în valuri ce prevestesc lunile reci ce vor să vină, vânt ce răscolește abil firele de nisip și dă la iveală perfecțiunea roz a scoicilor, sentimentul că ești singur pe pământ.
Spune-ne trei destinaţii în care ai vrea să ajungi în perioada următoare.
În Deltă, pentru că am un sentiment de dor de acest loc – în care nu am călcat niciodată de altfel. Puglia, pentru că Italia are un fel de-a fi și de a te chema la ea care e irezistibil. Scoția, un tărâm magic tocmai prin climatul rece și ceața omniprezentă.
Pe Irina Peicu o urmăresc de foarte multă vreme pe Instagram (dacă nu i-aţi dat încă follow, fuguţa repede la @irinahp – contul său este urmărit de peste 163 000 de oameni), unde îi citesc poveştile din vacanţe şi îi admir pozele minunate din cele mai frumoase colţuri ale lumii. şi pentru că ştiu că are multe trucuri de împărtăşit, am invitat-o să vi le spună şi vouă.
Destinația care te-a impresionat cel mai și cel mai mult este…
Istanbul este probabil dintre locurile care m-au impresionat cel mai mult până acum. Auzisem multe despre el, însă nu mă aşteptăm să-mi placă atât de mult. Mâncarea, moscheile, localnicii, cafenelele, totul mi-a plăcut. Dar dacă ar să aleg, rămân cu oamenii. Sunt atât de prietenoşi şi primitori. Iar Karaköy! Karaköy este unul dintre cele mai trendy cartiere din Istanbul, cu super multe cafenele, restaurante şi boutiques. De asemenea, trebuie încercat sandwich-ul cu pește de la fish market. Este unul dintre cele mai bune sandwich-uri pe care le-am mâncat!
Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai dintr-o vacanță?
Cinque Terre. Prima dată când am vizitat Manarola, unul dintre cele cinci sătuce, era înainte de apus, bărcile ajungeau la mal, luminiţe peste tot.. şi multe, multe case colorate. M-a impresionat foarte mult. Cinque Terre este un loc magic.
Spune-ne trei destinații în care plănuiești să ajungi în viitor.
Cuba, pentru că e cu totul şi cu totul diferită. Cumva timpul a rămas în loc acolo. New York, pentru că am văzut atâtea filme şi seriale filmate în oraşul ăsta. Este cumva visul oricărui european, să vadă în real life locurile din filme. New York-ul este special, sunt sigură de asta. Nouă Zeelandă se pare că are unele dintre cele mai frumoase peisaje.
Dacă îl urmăriţi pe Facebook sau pe blogul său, www.razvanpascu.ro, ştiţi că este mereu în căutarea celor mai frumoase locuri din lume şi a celor mai interesante poveşti. În plus, de câteva ori pe an, organizează şi excursii de grup în zone spectaculoase, de la Bolivia şi Peru, la Tanzania şi Zanzibar.
Care este locul care te-a impresionat cel mai mult din toate cele pe care le-ai văzut?
Partea frumoasă în călătorii este că ecare destinaţie se transformă, în final, într-o lecţie de viaţă. Îmi amintesc cu drag de ceaiul băut împreună cu o familie de beduini din Iordania, care încă trăiesc după credinţele şi dogmele poporului lor. Casele şi traiul lor sunt extrem de simple, dar întotdeauna oferă cu drag o cană de ceai dulce oricărui trecător. Familia la care am îndrăznit noi să ne oprim nu era obişnuită deloc cu străinii şi ne priveau cu multă curiozitate. Vizita în comunitatea Amish din Statele Unite a reprezentat pentru mine un apel de trezire referitor la ceea ce înseamnă ultra-saturarea de tehnologie. Este fantastic cum, într-unul dintre cele mai dezvoltate state din lume, poate exista o comunitate atât de mare, complet închisă, care trăieşte după cu totul alte reguli decât ceea ce cunoaştem noi. Africanii, în special cei din Tanzania, sunt pentru mine dovada vie că fericirea nu constă în bani sau bunuri materiale. Călătoriile în Africa, dar şi în statele mai sărace din Asia, cum este Cambodgia, m-au învăţat să nu mai judec sărăcia după normele noastre, vestice. Ceea ce noi percem ca fiind sărăcie, mizerie, pentru ei este normal şi cotidian. M-a emoţionat profund vizita la un orfelinat din Cambodgia şi interacţiunea cu copiii de acolo. Ne-am jucat o seară întreagă şi am încercat să învăţăm şi noi de la ei, nu doar ei de la noi.
Povestește-ne despre câteva tradiții mai puțin cunoscute de turiști, aflate în vacanțele tale.
Pe una dintre insulele de pe Lacul Titicaca, lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine din lume, Taquile, principala preocupare a bărbaţilor este… tricotatul. Îi vezi plimbându-se pe stradă cu andrele de gât, tricotând de zor. Obiectul lor vestimentar preferat este căciula, care le trădează şi statutul social. Există căciuli care arată că un bărbat este necăsătorit sau proaspăt însurat şi există căciulile căpeteniilor din sat.
Ce ne recomanzi să vizităm/încercăm dacă ajungem și noi în astfel de locuri?
În Japonia v-aş recomanda să încercaţi experienţa unui Ryokan, dar să vă rezervaţi timp şi pentru a cunoaşte viaţa şi obiceiurile gheişelor din Kyoto. Turiştii pot lua cina cu o Maiko (ucenica gheişelor) şi pot afla mai multe despre viaţa lor. Gheișele pot fi văzute la plimbare prin Gion, centrul vechi al oraşului Kyoto, adeseori însoţite de bodyguarzi sau coborând din maşini luxoase. Un traseu care mi se pare fantastic este și combinaţia dintre un safari în Tanzania și plajă în Zanzibar.
Cea mai frumoasă amintire dintr-o vacanţă?
Toamna trecută, în Mauritius, alături de băieţelul meu, Alex, am mers într-o excursie de o zi la Casella, un fel de parc zoologic în aer liber, imens, cu foarte multe activităţi. Plimbându-ne prin parc, Alex a adormit liniştit pe umărul meu, în timp ce noi, entuziasmaţi, îi arătam girafele şi gazelele.
Trei destinaţii în care ai vrea să ajungi…
Să văd Australia şi Noua Zeelandă este visul meu dintotdeauna şi în toamna aceasta mi-l voi îndeplini. Merg alături de un grup format din cititorii mei de pe Facebook, temerari călători ca şi mine.
RaluCălătoreşte prin toate colţurile lumii, aşa că mai rar o prinzi pe-acasă. Dar şi atunci când vine, vine cu o sumedenie de poveşti. Pe unele le citim pe www.ralucalatoreste.ro, proiect care a început în 2014, înaintea unei excursii la New York, din dorinţa sa de a avea un spaţiu virtual unde să scrie despre experienţele pe care le trăieşte, pe altele ni le dezvăluie chiar acum Raluca.
Destinaţia de vacanţă care te-a impresionat cel mai mult este…
Cel mai mult m-a impresionat Bali. Sigur, fiecare loc prin care trec lasă nişte urme în sufletul meu şi în memoria mea, însă Bali a fost altfel. Oamenii fericiţi, un vibe extraordinar şi ideea de pace, de calm, de frumuseţe spirituală se regăseau peste tot. A fost un loc bun de observare a celorlalţi, de introspecţie, de răspunsuri, deşi le-am înţeles doar după ceva timp. Peisajele m-au lăsat fără cuvinte, Oceanul Indian şi plajele au fost cireaşa de pe tort. Nu trebuie ratate nici lanurile terasate de orez, mi s-au părut cel mai frumos loc din Bali şi poate chiar cel mai frumos dintre toate pe care le-am văzut în călătoriile mele. Muzeul cafelei Kopi Luwak şi degustarea mai multor tipuri de cafea, alături de cel mai scump sortiment din lume este o altă experienţă interesantă. Yoga pe plajă, templele hinduse, plajele şi, foarte important, mâncarea trebuie bifate în timpul vacanţei în Bali. Abia aştept să mă întorc acolo!
Care este cea mai frumoasă amintire cu care te-ai întors dintr-o vacanţă?
Am atât de multe amintiri frumose! Mi-e greu să mă gândesc la cea mai frumoasă, probabil o cină la un restaurant cu specific prehispanic mayaş din Mexic, urmat de cazare la prima hacienda hotel din lume, acolo unde a fost cazată şi Jackie Kennedy. Fiecare destinaţie e aparte şi contează mult şi alături de cine călătoreşti, iar eu sunt o norocoasă: fie că sunt alături de familie, persoana iubită sau prietena mea cea mai bună, la mine întotdeauna se potriveşte să fie o vacanţă cu aventuri, momente superbe şi cele mai interesante vizite.
Spune-ne 3 destinații în care ai reveni fără să stai pe gânduri.
Bali, Malta și Maroc.
Foto: Arhiva personală
Mai multe articole găseşti in numărul 4 al revistei A List Magazine.