Cele mai ieftine destinații turistice din Europa

destinatii ieftine europa

Țările din Europa de Est au ieșit, deloc surprinzător, pe primul loc în topul celor mai ieftine destinații turistice de pe bătrânul continent. Calculele au luat în cosiderare toate costurile presupuse de o excursie de două nopți, pentru doi adulți, cu toate cheltuielile incluse – de la mâncare și plata pentru accesul la obiectivele turistice.

Astfel, cea mai ieftină destinație în care au fost calculate cazarea pentru două nopți într-un hotel de trei stele, o masă cu trei feluri, pentru două persoane, o sticlă de vinul casei, o cafea, o coca-cola, o bere și un pahar de vin, transfer de la aeroport la hotel cu autobuz sau tren, un card de vizitare a orașului de 48 de ore, un tur de vizitare a orașului și o vizită la un muzeu, o galerie de artă și încă o atracție – au însumat 187 de euro.

Astfel, topul celor mai ieftine destinații turistice din Europa arată în felul următor:

1. Cracovia, Polonia, 187 de euro

Cracovia este al doilea oraș ca mărime și unul dintre cele mai vechi din Polonia. Este străbătut de fluviul Vistula, iar Centrul istoric al Cracoviei cuprinde Orașul Vechi, Kazimierzul și Castelul Wawel.

cracovia

@krakowplaces

2. Vilnius, Lituania, 188 euro

Centrul vechi istoric din capitala Lituaniei a fost înscris în anul 1994 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Între 3 și 21 iunie are loc aici Vilnius Festival, dedicat muzicii clasice.

vilnius

@classyapartments

3. Riga, Letonia, 195,46 euro

Capitala Letoniei se remarcă prin arhitectura lui în stil Art Nouveau (Jugendstil), putându-se compara din acest punct de vedere numai cu Viena, Praga sau Barcelona. Între 15-18 noiembrie, are loc Staro Rīga Light Festival – un spectacol de lumini și de instalații multimedia, completate de demonstrații de artă.

riga

@rigaofficial

4. Varșovia, Polonia, 205 euro

Capitala Poloniei surprinde prin îmbinarea arhitecturii istorice cu clădirile moderne. Printre atracțiile principale ale Varșoviei se numără Centrul Istoric, Muzeul Regal Łazienki, Palatul Culturii și al Științei etc.

varsovia

@donbatl

5. Budapesta, Ungaria, 208,35 euro

Situată pe Dunăre, Budapesta a fost clasată al doilea Cel mai frumos oraș al lumii de către Conde Nast Travellers și pe locul 7 în topul Celor mai idilice orașe din Europa, conform Forbes.

budapesta

@worlderlust

6. Moscova, Rusia, 226,66 euro

O vizită la Moscova poate fi copleșitoare, magnitudinea orașului lasă o amprentă adâncă asupra oricărui turist prin arta și istoria de care dispune. Obiectivele principale sunt Palatul Kremlin, Piața Roșie, Teatrul Balșoi, Parcul Gorki și multe altele.

moscova

@johan.vandongen

7. Praga, Cehia, 227 euro

Situată pe râul Vltava, capitala Cehiei este o minune arhitecturală, care include obiective precum Cetatea Praga, Podul Carol, Orașul vechi cu Ceasul astronomic, Biserica Maicii Domnului a Zăpezilor, care are cea mai înaltă cupolă din toată Praga (34 de metri).

praga

@pragueworld

8. Atena, Grecia, 227,60 euro

Unul dintre cele mai vechi orașe din lume nu mai are nevoie de nicio prezentare. Explorează Atena începând cu Acropolele, Agora antică și continuă cu Muzeul Național de Arheologie.

atena

@flight.book

9. Lisabona, Portugalia, 237,17 euro

Combinația de gotic cu glamour face din Lisabona o bijuterie turistică. Vizite obligatorii: Alfama, Sintra, Belem și testarea produselor de patiserie unice în lume – Pastel de Nata.

lisabona

@lisbonworld

10. Lille, Franța, 237,28 euro

Lille este situat în partea de nord a Franței, în regiunea Flandra. De văzut: La Vieille Bourse, care datează din 1653, Piața  Général-de-Gaulle , Piața Rihour, Primăria, Opera, Camera de Comerț sau Catedrala Notre Dame de la Treille.

lille

@lille_france