De-a lungul anilor, unele sărbători locale – ca să le spunem așa – au fost împrumutate și transformate în sărbători internaționale (cum sunt Halloweenul, St. Patrick’s Day sau Valentine’s Day), care acum sunt celebrate, într-un fel sau altul, în lumea întreagă.
Chiar și așa, unele locuri au un farmec aparte – poate datorită tradițiilor sau poveștilor țesute în jurul lor sau poate datorită modului în care arată. Și cert e că experiența unei sărbători este, din punct de vedere turistic și cultural, mult mai interesantă în anumite zone decât în altele. Cel mai bun exemplu rămâne Halloweenul, care include purtarea unui costum și transformarea într-un personaj, mersul la colindat din ușă în ușă, decorarea caselor în cel mai înfricoșător mod și alte activități menite stă stârnească groaza.
Așa că în rândurile ce urmează o să facem o selecție a celor mai cool locuri în care îți poți petrece Halloweenul, 5 destinații în care chiar vei trăi o aventură autentică și vei descoperi cu adevărat atmosfera acestei sărbători.
Salem, Statele Unite ale Americii
Dacă este un oraș care chiar nu trebuie ratat în luna octombrie, acela este Salem, un loc istoric din statul american Massachusetts. Toată lumea a auzit despre poveștile vrăjitoarelor din Salem și despre procesele din secolul al XVII-lea, care a dus condamnarea și uciderea a zeci de persoane acuzate de vrăjitorie. Povestea este una reală, acesta fiind și principalul motiv pentru care turiștii sunt interesați de Salem. Halloweenul în orașul vrăjitoarelor este fără doar și poate o experiență inedită, așa că, dacă ai ocazia, nu rata o vacanță aici în octombrie. Sunt organizate tot felul de activități spooky, reconstituiri ale celebrelor procese, focuri de artificii și de tabără și parade colorate. Trece pe lista de must-see și Salem Witch Museum, probabil cel mai cunoscut obiectiv turistic de aici, Salem Witch Village și The Witch House, o casă istorică, locuința din secolul al XVII-lea a judecătorului Jonathon Corwin, unul dintre magistrații care au participat și au dat sentințe în cadrul proceselor vrăjitoarelor din Salem.
Mexic
Dacă americanii au venit cu Halloweenul, mexicanii au și ei o sărbătoare similară, Dia de muertos sau Dia de los muertos. Deși are loc aproximativ în aceeași perioadă cu Halloweenul (începe fix pe 31 octombrie și se termină pe 2 noiembrie), Dia de los muertos a încercat să se diferențieze de sărbătoarea americană. Tradiția a fost adusă în Mexic de către conchistadorii spanioli și este o combinație între ritualurile aztece și cele catolice. Conform obiceiurilor, Dia de los muertos este o zi în care cei decedați sunt amintiți și omagiați, dar nu prin tristețe și suferință (ar fi insultați de un astfel de ritual), ci pri muzică, mâncare, băutură, petreceri și parade organizate în centrele orașelor. Oamenii se costumează, se machiază (de regulă, au un machiaj de schelet) și ies să danseze în stradă.
Dublin, Irlanda
Halloweenul este o sărbătoare americană, așa cum o cunoaște toată lumea, dar nu mulți știu că, de fapt, Halloweenul a pornit din Irlanda. Țara zânelor, a spiritelor și a spiridușilor. Dacă stăm să ne gândim puțin la toate miturile și legendele irlandezilor, pare că totul se leagă, nu-i așa? Ei bine, Halloweenul își are originea într-un festival al vechilor celți, Samhain, un festival al recoltei, care avea loc în noaptea în care granița dintre lumea viilor și lumea morților dispărea. Pentru ca spiritele să fie îndepărtate și recoltele să fie protejate, vechii celți aprindeau focuri imense și aduceau ofrande pentru cei dispăruți. În timp, europenii au ajuns pe continentul american și au adus cu ei și vechile ritualuri care au fost adaptate, schimbate, până au ajuns în forma pe care o cunoaștem cu toții astăzi. Însă și irlandezii știu foarte bine să își conserve tradițiile și să profite de popularitatea acestei sărbători, așa Halloweenul în Dublin este fără doar și poate o idee grozavă!
Londra, Marea Britanie
Londra are câteva locuri senzaționale pentru amatorii de experiențe înfricoșătoare, așa că o vizită aici la final de octombrie merită inclusă în planul tău. Pe lista de neratat se află deja faimosul London Dungeon, un parc al groazei în care îi vei întâlni pe Jack the Ripper, Sweeney Todd și vei întâlni cele mai înfricoșătoare spații tematice. În plus, sunt organizate tururi în zone ale orașului cu o istorie terifiantă, dar și petreceri în puburi istorice, de numele cărora sunt legate tot felul de povești cu fantome (caută puburile Ten Bells și The Grenadier).
New Orleans, Statele Unite ale Americii
Ultima recomandare este tot un oraș american, New Orleans, un loc cu o reputație pentru ritualuri voodoo și paranormal. Este poate cel mai bântuit oraș din State, așa că, dacă ajungi aici de Halloween, pregătește-te pentru o experiență totală! Nu rata Cartierul Francez de aici, unde se află și istoricul Hotel Monteleone (cu un lift care oprește la etajul greșit și niște spirite ale unor copii care aleargă de colo colo), și nici petrecerile de stradă de pe Bourbon Street. Dacă plănuiești o vizită în New Orleans, pregătește-ți cea mai comodă pereche de încălțăminte: vor fi multe tururi ghidate care durează ore în șir, pentru că da, sunt multe legende și povești de aflat aici.
Foto: unsplash.com