Cercei pentru nas, ear cuffs și bodychains: Moda migrează către bijuteriile non-tradiționale

13453502_10154214763488119_570947522_o(1)

Când te gândeşti la bijuterii, cel mai probabil imaginația ți se îndreaptă către podoabele purtate pe încheieturi, degete, decolteuri şi urechi, însă în ultimele sezoane, accesoriile prezentate pe podiumuri la Fashion Week au migrat de pe poziţiile tradiţionale, împodobind, în schimb, nasul, sprâncenele, fruntea sau abdomenul.

Conceptul de body jewellery nu este nicidecum ceva cu totul şi cu totul nou – a apărut în modă pentru prima dată în anii șaizeci, în cadrul subculturii boho, iar apoi a fost reluat de subcultura punk a anilor şaptezeci. Pe podium şi-a făcut de asemenea apariţia, acum multă vreme – multe dintre show-urile lui Alexander McQueen sau Jean Paul Gaultier au inclus, de-a lungul timpului, showpieces precum bijuterii inspirate de armuri, purtate pe braţe, sau accesorii capilare elaborate.

Aceste bijuterii mai puţin tradiţionale nu au părăsit, în cele mai multe cazuri, podiumurile, fiind privite mai degrabă precum obiecte de artă decât drept accesorii purtabile, însă judecând după apariţia din ce în ce mai deasă pe catwalk-uri şi de entuziasmul retailerilor, oglindit de asemenea de către public, trend-ul este pe cale să devină un veritabil hit.

„Primele piese de acest fel pe care le-am cumpărat au fost cele de la Givenchy”, dezvăluie, pentru BusinessOfFashion.com, Natalie Kingham, buying director pentru Matchesfashion.com, referindu-se la accesoriile din colecţia lui Riccardo Tisci pentru Givenchy, sezonul toamnă/iarnă 2015, care includeau cercei pentru nas.

Givenchy_hepta_618542
Givenchy toamnă/iarnă 2015

În continuare, ca şi în cazul McQueen sau Gaultier, nu toate piesele de pe podium ajung în producţie. Cerceii de sprâncene lipiţi pe figurile modelelor în cadrul defilării Rodarte pentru primăvară/vară 2015 sau dungile metalice care au fost aplicate pe centrul capului şi feţei modelelor din show-ul Dion Lee primăvară/vară 2016 nu au ajuns vreodată pe rafturile magazinelor, însă Sarah & Sebastian, brand-ul australian responsabil pentru crearea celor din urmă, vinde (cu succes) o variantă mai discretă a accesoriilor faciale, sub forma unor bijuterii realizate din aur de 14 karate, care urmăresc conturul buzelor.

Dion Lee primăvară/vară 2016
Dion Lee primăvară/vară 2016

Retailerii de lux, precum Net-a-Porter, Matchesfashion sau Bergdorf Goodman, profită deja de creşterea în popularitate a acestei nişe.

Ear cuffs sub semnătura Lynn Ban, Repossi sau Delfina Delettrez sunt bestsellers (conform BusinessOfFashion.com) în cazul retailerului de lux Lane Crawford, în timp ce pe Net-a-Porter poţi găsi cercei pentru sept creați de Givenchy, Ileana Makri, sau ear cuffs create de Rosantica. Department store-ul Barneys din New York’s include în selecţia sa de bijuterii diverse variaţii ale cerceilor clasici, printre care modele care urcă pe cartilajul urechii sau se încolăcesc de jur împrejurul acesteia, ori un cercel pentru nas din aur de 18 karate, creat de către bijutiera Ana Khouri.

FotorCreatedq
Backstage Givenchy primăvară/vară 2016

Trend-ul s-a deplasat, bineînţeles, şi către zona fast fashionretaileri precum Zara, H&M, Forever 21 sau ASOS, au pe stoc piese precum bodychains, cercei pentru sept sau accesorii capilare non-tradiţionale.

Te provoc să încerci un bodychain din lanţuri fine pe dedesubtul unei cămăşi pe jumătate descheiate, un cercel pentru nas sau un ear cuff alături de o ţinută minimalistă, clasică, pentru a-i da un aer edgy. Mai jos găseşti câteva sugestii.

SHOP THIS STORY:

Foto: Sarah & Sebastian (sus), Facebook Dion Lee, hepta.ro