După Dallas, Edinburgh, Salzburg sau Roma, Chanel revine în Paris pentru cea de-a 13-a prezentare Métiers d’Art a casei. Mai exact, într-un loc încărcat cu semnificaţie pentru celebra casă de modă – Hotelul Ritz, în care a locuit Coco Chanel timp de 37 de ani.
Renovat pentru a include un apartament decorat în cinstea lui Coco Chanel şi redeschis publicului în luna iulie a acestui an, Hotelul Ritz a fost gazda unui veritabil spectacol. Căci prezentarea Chanel Métiers d’Art 2017 a inclus nu numai modele defilând, ci şi dansatori îmbrăcaţi în frac, poziţionaţi alături de public, care luau spontan la dans câte un model, spre deliciul audienţei.
Hainele au captivat prin eleganţa clasică, 100% pariziană. Căci dacă show-ul Métiers d’Art este transportat de fiecare dată către o destinaţie neaşteptată, în care povesteşte un capitol (real sau imaginar) din istoria casei de modă, Karl Lagerfeld a ales de această dată să îşi concentreze toată atenţia asupra Parisului, mai ales în condiţiile în care capitala Franţei a început să fie ocolită de turişti din cauza numeroaselor atacuri teroriste recente.
„Inspiraţie din eleganţa unei epoci apuse, dar cu tentă modernă” sunt cuvintele cu care Lagerfeld şi-a descris cea mai nouă colecţie pentru Chanel. „Trăim într-o lume total diferită faţă de cea din trecut, însă putem crea o colecţie ce reprezintă o evocare a acesteia, insuflându-i spiritul modern al prezentului.”
Show-ul a captivat prin ţinutele cu alură glamour, cu referiri subtile la moda anilor ’20 şi ’30.
„Trebuie să păşiţi ca şi când aţi intra într-un restaurant chic, convinse că sunteţi cele mai frumoase şi cele mai chic femei din lume – ceea ce şi sunteţi”, a instruit Karl modelele înainte de prezentare.
Jachetele din tweed cu croiala clasică Chanel, tricotajele inspirate de pattern-ul pereţilor şi tavanului apartamentului lui Coco din Hotelul Ritz, şi piesele matlasate s-au regăsit printre look-urile colecţiei pe care designerul a denumit-o „Paris Cosmopolite”, evocând o perioadă în care femei elegante din toate colţurile lumii se adunau la iconicul hotel din Place Vendôme.
Pe lângă modelele preferate ale lui Karl, invitate să defileze la toate show-urile sale (Lily Rose Depp şi Cara Delevingne, printre altele), pe podium a apărut şi Pharell Williams, într-o jachetă cu fir metalizat, cu şiraguri multiple de perle la gât, şi o clamă cu logo-ul casei pe cap.
Foto: hepta.ro