Christian Louboutin este designerul din spatele uniformelor echipei olimpice cubaneze la jocurile de la Rio

13719453_10153977655901865_973612140755923314_o

Christian Louboutin, designerul francez renumit pentru pantofii pe care îi creează, a colaborat cu Henri Tai, fost atlet devenit retailer, pentru a crea uniformele pe care echipa cubaneză le va purta la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro 2016.

Încă de dinainte ca Barack Obama să anunţe, în luna iulie a anului trecut, reinstaurarea relaţiilor diplomatice cu statul cubanez, industria modei începuse deja să se folosească de şarmul insulei, sperând să stârnească interesul publicului curios să vadă cum arată Cuba după o perioadă de 50 de ani de  izolare față de Statele Unite.

Pentru colecţia sa Cruise 2016, Stella McCartney a organizat în New York o fiesta cubaneză, complet cu sosii ale lui Che Guevara şi Fidel Castro. La rândul sau, Karl Lagerfeld a tradus viziunea sa despre Cuba într-o prezentare spectaculoasă (care a avut loc chiar în Havana, pe Paseo del Prado), în care invitaţii au fost plimbaţi în maşini de epocă, iar modelele au defilat în tricouri cu inscrpitia Viva Coco Libre” şi berete stil Che Guevara. În plus, numeroase reviste au folosit Cuba drept locaţie pentru editoriale, iar modele şi designeri diverşi au documentat pe canalele de socializare vacanţe idilice pe teritoriul cubanez.

image_1_6

Spre deosebire de alţi designeri, însă, Christian Louboutin nu s-a inspirat din trecutul Cubei, ci din cultura sa actuală. Astfel, ţinutele create în colaborare cu Henri Tai (Tai a fost jucător profesionist de handbal înainte de a fonda retail shop-ul online SportHenri.com) au fost create alături de foştii şi actualii atleţi din echipa olimpică a Cubei, cei doi designeri ţinând cont de părerile şi viziunile acestora, pentru a putea injecta cât mai bine ţinutele cu elemente distinctiv cubaneze.

Jachetele inspirate de Guayabera (cămăşi tradiţionale cubaneze cu seturi de pliseuri verticale pe faţă şi spate), patch-urile cu drapelul naţional şi elementele grafice puternice de pe pantofi (sneakers pentru bărbaţi şi kitten heels pentru femei), marchează fascinaţia celor doi designeri francezi faţă de cultura cubaneză, dar şi încrederea celor doi în potenţialul ţării de a se depărta în viitor cât mai mult de situaţia actuală care încă este dominată de sărăcie şi injustiţie.

FotorCreated1

Foto: Christian Louboutin