James Middleton (32 de ani), fratele Ducesei de Cambridge, Kate, se va căsători cu logodnica lui, franțuzoaica Alizee Thevenet (30 de ani).
Cererea în căsătorie a avut loc în timpul unei vacanțe la Lake District, un parc național din nord-vestul Angliei, iar viitorul mire i-a oferit logodnicei lui un inel cu safir, aseamănător cu cel pe care l-a primit și Kate Middleton de la Prințul William.
James Middleton și logodnica lui s-au cunoscut întâmplător la Londra, în iulie 2018, când Alizee s-a oprit să-i admire câinele lui James, iar acesta a invitat-o ulterior la întâlnire. Prima lor ieșire oficială în public a avut loc jumătate de an mai târziu, la o slujbă de Crăciun, iar în luna septembrie a acestui an, cei doi s-au mutat împreună în apartamentul lui James din Londra. Anunțul logodnei a avut loc pe contul de Instagram al lui James Middleton, care a scris ”She said Oui”.
View this post on Instagram❤️She said OUI ❤️ . Our secret is out but we couldn’t be happier to share the news 🥂🍾 #jalizee 🇬🇧🇫🇷
Viitoarea mireasă a crescut în Chile, Indonezia și în Belgia și vorbește patru limbi străine. Locuiește în Anglia de șase ani și are un Masterat în Investiții și în Finanțe obținute la Universitatea Queen Mary din Londra.
James, cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei Middleton, este și ultimul care se căsătorește, după Kate, în 2011 și Pippa, în 2017.
Foto: Hepta